FOTO. Accident în lanț, provocat de un tânăr. Patru mașini avariate în Satu Mare
Accident rutier în municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 14.00, pe strada Ilarie Chendi. Surse judiciare au declarat pentru PresaSM că un tânăr, în vârstă de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Opel, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum.
Acesta a scăpat mașina de sub control și s-a oprit într-o mașină parcată pe marginea drumului, iar mai apoi autoturismul a fost proiectat în alte două mașini.
Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, accidentul rămânând unul cu pagube materiale într-un final.