Accident în lanț, cu urmărire. Vinovatul a fugit de la locul accidentului
Accident în lanț în localitatea Decebal, cu fugă de la locul accidentului. Potrivit martorilor, conducătorul unui autovehicul marca Skoda Fabia, cu numărul de înmatriculare SM 02 MS.. ar fi încercat să schimbe direcția de mers peste linia continuă, fără să semnalizeze, spun martorii. Chiar la ieșire din localitatea Decebal, spre Doba. După care a plecat de la locul evenimentului rutier.
Conducătorul unei mașini marca Opel, în vârstă de circa 50 de ani, aflat în spatele său, a frânat brusc, iar un alt șofer, în vârstă de circa 30 de ani, aflat la volanul unui autoturism marca Renault (chiar în spatele său), nu a reușit să evite coliziunea pe fondul carosabilului umed, respectiv a forței majore impuse de frâna șoferului din față.
Când a văzut că șoferul autoturismului Skoda a fugit de la fața locului, șoferul Opel-ului (aflat în mijlocul carambolului) a pornit în urmărirea sa, dar din cauza vitezei excesive, șoferul aparent vinovat a dispărut.
Potrivit legii, șoferul aparent vinovat are la dispoziție 24 de ore pentru a se prezenta la cea mai apropiată secție de poliție. În caz contrar, ceilalți doi șoferi implicați susțin vor deschide un proces civil împotriva acestuia.
Potrivit legii, orice accident în care sunt implicate trei sau mai multe mașini trebuie anunțat imediat la Poliție.
nu trebuia sa-l urmareasca, era de ajuns sa anunte politia si-l oprea mult mai repede, asa si-au pierdut timpul. Destul de rau ca si-au ciocnit masinile si tocmai asta ma doare ca deja acest fenomen a devenit ceva normal si doar norocul face ca ajungi la destinatie cu masina.
View Comment