Octavian Petric pierde conducerea PSD. Dragnea anunță alegeri la Satu Mare
Octavian Petric pierde conducerea PSD Satu Mare. CExN al PSD a decis ca liderii care au avut rezultate slabe să își depună mandatul.
În urma rezultatelor slabe obținute la alegerile locale, în Comitetul Executiv Național al PSD, șase președinți de organizații județene din țară au rămas fără funcțiile de conducere. La Satu Mare, Octavian Petric a pierdut funcția de președinte dar încă nu a fost numit un interimar în locul său. Legat de situația organizației sătmărene, Liviu Dragnea a precizat la ieșirea de la CExN că:
„La Satu Mare vor urma alegeri în conferință județeană în perioada următoare”, a spus Liviu Dragnea.
Printre organizațiile județene care au rămas fără conducere se numără Botoșani, Suceava, Cluj, Alba și Brașov. Pentru unele dintre ele au și fost numiți noii interimari.
Octavian Petric a devenit președinte al organizației județene a PSD în februarie 2016. Este deputat al PSD din 2012 și a fost ales consilier județean pe lista Partidului Social Democrat la ultimul scrutin electoral, dar încă nu a depus jurământul.
Interimatul va fi asigurat temporar de către un vicepreşedinte naţional al PSD, care încă nu a fost nominalizat!
Potrivit unor surse politice, preşedinţia PSD Satu Mare va fi disputată între Aurelia Fedorca – primarul oraşului Negreşti-Oaş, şi Ciprian Ardelean – fostul consilier al primului ministru Victor Ponta!
Citește și RĂZBOI TOTAL în PSD!