Studiu de caz: Strategia Martingale pe egal în Liga I
Strategia de pariuri online Martingale este printre cele mai populare, pentru că este foarte simplu de aplicat. Ea presupune dublarea mizei după fiecare pariu pierdut, pe o cotă de minim 2.50.
Pentru a avea succes pe termen lung utilizând această strategie, trebuie să alegi cu cap meciurile și trebuie să ai o bancă suficient de solidă, astfel încât să poți susține o serie mai lungă de pariuri pierzătoare, știind că vei fi pe profit când seria se va sfârși.
Remiza, cea mai potrivită opțiune de pariere
Opțiunea de pariere care se pliază pe Martingale este cea pe remiză, fie pe toate meciurile dintr-o competiție, fie pe meciurile consecutive ale unei echipe. Alte opțiuni sunt fie pariurile pe număr mare de goluri, fie cele pe număr mare de cornere, la agenții precum Betano România.
Pentru a înțelege și mai bine ce înseamnă strategia Martingale, iată ce ar fi însemnat să o aplicăm pe Liga I, în primele 5 etape Să spunem că am fi pariat pe egal în competiție, pornind de la o miză de 5 lei.
Început cu dreptul
Primul pariu ar fi fost câștigat, pentru că meciul inaugural al sezonului, CFR Cluj vs FC Botoșani, a fost egal: 1-1. Considerând o cotă medie 3.00 pentru remize, am avea un profit de 10 lei.
Ar fi urmat 5 pariuri necâștigătoare. Miză totală: 5 + 10 + 20 + 40 + 80 = 155 de lei. Miza pentru următorul pariu (U Craiova vs Poli Iași 0-0) ar fi fost 160 de lei, iar câștigul 160 x 3 = 480 de lei
Din câștigul de 480, scădem miza totală de 155+160 = 315. După primele 7 meciuri am fi avut un profit de 175 de lei.
Următorul pariu, cu 5 lei, ar fi fost necâștigător, urmat de unul câștigător (Călărași vs CFR 0-0), cu 10 lei miză. Așadar, am avea un profit de 10 x 3 – (5 + 10) = 15. Profit total: 190 lei.
Ar fi urmat un pariu câștigător (Iași vs Astra 1-1), cu miză 5 lei, deci un profit de 10 lei. Profit total 200 de lei.
Urma un pariu necâștigător, tot cu 5 lei, și unul câștigător (FCSB vs Dinamo 3-3), cu 10 lei miză, deci adăugam alți 15 de lei la profitul de 200 de lei, 215 în total.
Etapa a 2-a s-a terminat cu două remize (Voluntari vs Mediaș 1-1 și Chiajna vs Viitorul 1-1), deci am fi avut profit total 215 + 10 + 10 = 235.
Mai adăugam 20 de lei, pentru că și primele două partide din etapa a 3-a s-au terminat la egalitate (Craiova vs Botoșani 2-2 și Astra vs Sepsi 1-1). Așadar, profit total 255.
Urma un pariu necâștigător cu miză 5 lei, și unul câștigător (Hermannstadt vs Călărași 1-1), dcu 10 lei, deci adăugam alți 15 de lei la profitul de 255 de lei, 270 în total.
Urmau patru pariuri necâștigătoare, deci miză totală 5 + 10 + 20 + 40 = 75 de lei. Miza pentru al 5-lea pariu (Botoșani vs Astra 1-1) ar fi fost 80 de lei, iar câștigul 240 de lei. Profit parțial: 240 – 155 = 85 de lei. Profit total: 270 + 85 = 355 lei.
7 pariuri necâștigătoare
Marea problemă ar fi fost că au urmat 7 meciuri fără egal, la propriu. Pentru a putea continua, ar fi trebuit să avem în bancă: 5 + 10 + 20 + 40 + 80 + 160 + 320 = 635 de lei miză pierdută, plus 640 miza următorului pariu, adică 1275 de lei în total.
Dacă ne-am fi permis această sumă, câștigul celui de-al optulea pariu (Astra vs Calarasi 1-1), ar fi fost 640 x 3 = 1920 de lei. Profit parțial: 1920 – 1275 = 645 de lei. Profit total: 645 + 355 = 1000 de lei.
Niciunul din ultimele 5 meciuri ale etapei a 5-a nu s-a terminat egal, așadar am fi pierdut o miză totală de 5 + 10 + 20 + 40 + 80 = 155 de lei. Profit total dacă ne-am fi oprit la finalul etapei a 5-a: 1000 – 155 = 845 lei.
În concluzie, în aproximativ o lună, am fi avut un profit de 845 de lei, aproape un salariu minim pe economie, cu condiția să fi avut o bancă de start de minim 1000 de lei.
Așa cum se poate observa, o serie de 8 pariuri necâștigătoare înseamnă o miză totală foarte mare pentru pariorul de rând. Competiția trebuie aleasă cu grijă, iar Liga I este una dintre cele mai echilibrate din Europa, deci merită încercat pe ea.