Alcoolemii uriașe pe șoselele județului. Polițiștii s-au prins de cap
Polițiștii din cadrul Poliției Tășnad au identificat în trafic, pe raza localității Tășnad, un bărbat, de 57 de ani, din aceeași localitate, care se afla la volanul unui autoturism.
În urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat faptul că acesta consumase băuturi alcoolice, aparatul indicând o concentrație alcoolică de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Și angajații Poliției Negrești Oaș au depistat un conducător auto, de 25 de ani, din Negrești Oaș, care se afla la volanul unui autoturism pe strada Victoriei, din Negrești Oaș, pentru care testarea cu aparatul alcooltest a indicat o concentrație alcoolică de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ambii conducători auto au fost conduși la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În ambele cauze s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.
În zona Orașului e ceva normal, iar la Tășnad e ștrandul, amu-i sezonul.
View Comment