FOTO. Pompierii, bătaia de joc a unor panicați. Puși pe drum pe degeaba
Echipajele Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență sunt puse de multe pe drumuri pe degeaba. Pentru că unele persoane sunt mai panicate din fire, apelează la 112 fără să se gândească înainte și pun pe drumuri pompierii și polițiștii. Care în tot acest timp ar putea să fie în zone în care chiar este nevoie de ei.
Așa s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 08.30, pe strada Zenit din Micro 16, acolo unde o persoană a sunat la 112 pentru că un bărbat nu răspunde la telefon și la ușă. Pompierii au ajuns la fața localului pentru a forța ușa și intrarea în apartament, dar înainte au bătut la ușă.
Și, surpriză, ușa a fost deschisă fără nicio problemă de un minor, iar bărbatul dormea bine-mersi. Iar pompierii au mai făcut, din nou, un drum pe degeaba. Și mai câte altele…
”Apel la 112 pentru deblocare de ușă. Ne-am deplasat la fața locului, dar nu a fost cazul pentru intervenție. Bărbatul din interior a adormit, iar apoi a deschis singur ușa. A fost o deplasare fără intervenție”, susține purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Satu Mare, Ovidiu Leuca.
La deblocarea usilor, merge descarcerarea. In acest timp are loc un accident si se tavaleste lumea ca nu ajung pompierii. Daca se mai gasesc si doi desteptiin acelasi timp cu accidentul, mor amaratii aia incarcerati.
View CommentPentru apel 112 fara rost trebuia aplicata amenda de 500 RON. Si apoi se mai gandesc de doua ori daca sa apeleze.
View Comment