LIDERI regionali. Județul, vândut bucată cu bucată către străini
Județul Satu Mare se vinde bucată cu bucată. Potrivit unor date ale Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, obținute de Capital, din județul Satu Mare s-au vândut oficial 429 de hectare către străini. Cu prețuri cuprinse între 4.000 și 7.000 de lei hectarul de pământ. Și asta doar în statisticile oficiale, căci străinii mai dețin terenuri și prin intermediari români.
Județul Satu Mare este lider regional în condițiile în care în județul Bihor străinii au cumpărat doar 376 de hectare, Sălaj – 38 de hectare, Maramureș – 56 de hectare, Bistrița-Năsăud – 159 de hectare, Cluj – 160 de hectare.
Odată cu ridicarea interdicţiei cetăţenilor comunitari de a cumpăra terenuri agricole şi forestiere în ţara noastră din anul 2014, italienii şi austriecii au cumpărat și arendat prin intermediul unor societăţi comerciale peste 10% din suprafaţa agricolă a judeţului nostru, adică peste 20.000 din cele 210.000 hectare cât însumează suprafaţa agricolă a judeţului nostru.
În momentul de faţă, nimeni nu ştie cu exactitate cât teren agricol din judeţ se află sub controlul indirect al străinilor, fie că este vorba despre arendare sau despre cumpărare. Până în 2014 legea nu le permitea străinilor să cumpere teren ca persoană fizică, astfel că aceştia trebuiau să-şi înfiinţeze firme în România pentru a putea cumpăra terenuri. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care nu se ştie cu exactitate câte hectare de teren se află în proprietatea străinilor.
Vreau si eu 1000 de hectare cu 4000-7000 de lei hectarul, ofer comision 10%!!!
View Comment