La un PAS să intre cu mașina în CĂMINUL CULTURAL! A LOVIT o altă mașină și a FUGIT
Polițiștii Secției Rurale Tășnad au fost sesizați telefonic prin SNUAU 112 despre producerea unui eveniment rutier în localitatea Dobra. Totul s-a întâmplat sâmbătă, în jurul orei 00.20.
Deplasându-se la fața locului, polițiștii au constatat că numitul Z.M., de 20 ani, domiciliat în localitatea Dobra, a condus un autoturism pe care avea aplicate plăcuțe de înmatriculare provizorii străine, iar în dreptul căminului cultural, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, parcat regulamentar, după care a părăsit locul accidentului.
După identificarea acestuia, polițiștii au constatat că cel de la volan nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule, iar plăcuțele cu numerele de înmatriculare provizorii de origine germană, nu mai erau valabile din 2014.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducere fără permis.