Reporterii PresaSM au aflat că tânăra, în vârstă de 25 de ani, care a provocat accidentul grav de pe DN 19, dintre Botiz și Ciuperceni, avea o alcoolemie de 0,66 mg/l alcool în aerul expirat. Aflată la volanul unui autoturism de teren marca Hyundai, a intrat în coliziunea cu un autoturism Dacia MCV, aflat în fața sa, condus de o femeie de 50 de ani.
Autoturismul Dacia a fost proiectat într-un microbuz, condus de un bărbat, în vârstă de 66 de ani. Autoturismul Dacia a ajuns în șanț, răsturnat, în timp ce microbuzul a ajuns în șanțul din dreapta direcției de mers.
În cauză s-a deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Șoferul microbuzului a rămas încarcerat, fiind rănit grav. Celelalte persoane sunt în afara oricărui pericol. În Hyundai se afla doar o persoană, în Dacia MCV se aflau trei persoane, iar în microbuz călătoreau șase persoane.
Două persoane au fost mai grav rănite, au declarat pompierii.
„În accidentul rutier au fost implciate trei autoturisme. Într-o dubă erau șase victime, într-o mașină cu o victimă și o mașină în care au fost trei victime. Două victime sunt mai grav,” a declarat pentru PresaSM plutonierul Daniel Horotan de la ISU Satu Mare, șeful echipei de intervenție.
El a mai precizat și că ISU Satu Mare a intervenit timp de 20 de minute, descarcerând una dintre victime. Restul răniților erau deja afară din autoturisme în momentul în care au ajuns pompierii.
La fața locului au fost dispuse o autospecială cu apă și spumă, patru ambulanțe și două echipaje pentru descarcerare.
UPDATE 00:14 În microbuz s-ar fi aflat mai multe persoane, muncitori la o fabrică
Din primele informații, în microbuz s-ar fi aflat mai multe persoane, muncitori la o fabrică, care ar fi trebuit să intre în tura de noapte. Microbuzul se îndrepta spre Vetiș, iar la bordul său erau mai multe femei.
Una dintre cauzele care ar fi favorizat producerea accidentului este vizibilitatea redusă și starea carosabilului, umed după ploile de miercuri seara.
Zece persoane au fost rănite în urma accidentului. Din primele informații, patru dintre ele au suferit răni mai grave. Printre ele și șoferul microbuzului care a rămas încarcerat.
Starea victimelor, din primele informații, este stabilă.
UPDATE 00:01 Prefectul județului a ajuns la locul accidentului
Prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, a ajuns la locul accidentului.
La fața locului au ajuns și echipele de criminaliști. Se fac măsurători pentru stabilirea cu exactitate a circumstanțelor în care s-a produs accidentului.
Un grav accident de circulație a avut loc miercuri seara în județul Satu Mare, pe DN 19, între Botiz și Ciuperceni. Din primele informații, în evenimentul rutier au fost implicate trei mașini, un microbuz de transport persoane, o mașină de teren și un autoturism Dacia MCV.
Microbuzul în care se aflau mai multe persoane a ajuns în șanț, mașina de teren a fost serios avariată, iar în autoturism se aflau trei femei care au reușit să iasă singure din mașina care a ajuns în șanțul de pe marginea drumului.
Potrivit primelor informații, șoferul autoturismului de teren nu a respectat distanța regulamentară. Acesta a intrat în coliziune cu autoturismul aflat în fața sa, pe care l-a proiectat în lateralul microbuzului.
În total s-au înregistrat zece victime.
Șoferul microbuzului a rămas încarcerat.
La fața locului au fost dispuse mai multe ambulanțe SMURD și echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță.