Lucrările la Podul Decebal, reluate din 18 iunie. Noi restricții de circulație
Reprezentanții Primăriei Satu Mare anunță că din data de 18 iunie se reiau lucrările de reabilitare a Podului Decebal. Mai exact, se va reface porțiunea de coborâre înspre intersecția Burdea, pe partea dreaptă a sensului de coborâre. Și asta după ce partea stângă, care asigură urcarea dinspre bulevardul Octavian Goga, a fost deja refăcută.
În acest sens, în zonă vor fi noi restricții de circulație până la finalizarea lucrărilor, care vor fi efectuate de cei de la firma Drum Inserv din Zalău. Lucrările la structura de rezistență vor fi începute după finalizarea zonei de urcare dinspre Burdea.
De asemenea, reprezentanții Primăriei Satu Mare au o serie de planuri pentru sistematizarea traficului rutier și pietonal în intersecția de la Burdea, respectiv pe Bulevardul Octavian Goga. Acestea vor fi definitivate tot după reabilitarea totală a Podului Decebal, care include și reabilitarea benzii de coborâre dinspre cimitir.
”Pentru sensul giratoriu de la Burdea s-au conturat niște variante, dar acestea le vom putea pune în aplicare doar în cazul în care am terminat reabilitarea celelaltei părți a rampei Podului Decebal. Nu avem altfel cum. Pentru că dacă vom interveni să lucrăm pe acea parte, sensul giratoriu provizoriu se mută, că altfel nu va putea folosit. De aceea nu s-a făcut acum absolut nimic”, a declarat administratorul public Maskulik Csaba.
De asemenea, în bugetul pe anul 2018 se are în vedere achiziționarea și montarea unei balustrade pentru pietoni, în valoare de 40.000 de lei, pe Bulevardul Octavian Goga. Dar numai în cazul în care se va reuși lărgirea Bulevardului Octavian Goga, înspre Bulevardul Lucian Blaga. Proiect care se lovește de opoziția serioasă a locatarilor din zonă.
La fix !! Iar lucrarea sper sa tina tot asa ca anul trecut,pana prin septembrie !!Oare cine gandeste exact cu curu’ in acest oras ???N-a fost suficienta nebunia de anul trecut ?????????????????????????????????????????????????????????????????????????????
View Commentasta mai lipsea, pana va trece autobusul podul Decebal vom ajunge de la lucru spre casa la ora 20. Daca faceati din start o treaba buna atunci in acest an macar reparatul podului nu incurca circulatia.Bravo voua, capuri sovietice
View Comment@Anapoda, @gabi: și când voiați voi să lucreze, în timpul anului școlar, sau acum în vacanță când mulți șoferi sunt în concedii?!?
View Comment