FOTO. Se reabilitează fântânile arteziene din Satu Mare. Lucrări în parcul Soarelui
Primăria municipiului Satu Mare a realizat, printr-o firmă specializată, o amplă procedură în vederea întocmirii unei evaluări a stării fântânilor arteziene din municipiul Satu Mare. Este vorba despre fântânile din Parcul Piața Libertăţii, Parcul Vasile Lucaciu, Parcul Soarelui și Parcul Turnul Pompierilor. După ce s-a finalizat evaluarea, s-au început lucrările.
”Fântâna arteziană din parcul Soarelui a atins un grad avansat de urzură din cauza lipsei intervențiilor specializate. Astfel, conducerea Primăriei Municipiului Satu Mare a hotărât că este timpul ca și această fântână să fie renovată, fiind un element definitoriu pentru această zonă.Lucrările presupun printre altele refacerea pereților bazinului, precum și a sistemului de reglare și control al apei!”, se arată în poziția Primăriei Satu Mare.
Reamintim că se află în lucru și fântâna arteziană situată în parcul de pe strada Vasile Lucaciu.
Fântânile arteziene din oraş au fost construite în anii 70/80. În decursul anilor s-au făcut mai multe reparaţii, dar acestea nu mai sunt eficiente. Consumul de apă şi curent este foarte mare, nu se găsesc piese de schimb,multe sunt foarte uzate şi ar trebui înlocuite în totalitate.