FOTOGALERIE. Începe construcția podului peste Someș, de la Pomi! Investiția: 15 milioane de lei
Încep lucrările la podul de la Seini-Pomi, care va lega județul Satu Mare de județul Maramureș! Licitaţia pentru atribuirea lucrărilor de execuţie a fost deja încheiată, iar Primăria Seini a predat deja amplasamentul în vederea începerii construcției.
Contractul este în valoare de 15 milioane de lei, fondurile fiind asigurate de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP).
Este vorba despre un pod care va fi construit, încă din acest an, și va lega localitățile Seini (județul Maramureș) și Pomi (județul Satu Mare). Este, practic, primul pod peste Someș construit după 1989.
Construcția începe în acest an
Primarul orașului Seini, Gabriela Tulbure, a declarat pentru PresaSM.ro că podul va fi construit în zona în care se trece în acest moment cu bacul.
”Lungimea totală a podului va fi de 180 de metri, iar lățimea totală a secțiunii transversale de 15.30 m. Lățimea podului va asigura două benzi de circulație (câte una pe fiecare sens de circulație).Este o investitie majoră și extrem de importantă pentru locuitorii orașului nostru și pentru cei ai Țării Codrului”, a mai spus Gabriela Tulbure.
Finanțare de 3,2 milioane de euro
Gabriela Tulbure a mai declarat pentru PresaSM.ro că valoarea totală a investiției va fi 3,2 milioane de euro.
”Am obținut după un efort considerabil, urmând toți pașii, finanțarea podului peste Someș, în valoare de 3.2 mil. de euro. Este un succes, devenind o punte economică și de mare interes pentru locuitorii zonei, și benefică celor două județe învecinate. Va fi amplasat pe locul actualului pod plutitor, (Bacul, cum i se mai spune), termenul de execuție fiind de trei ani de la începerea lucrărilor”, a declarat Gabriela Tulbure.
De ce este important acest pod
Deputatul Octavian Petric a precizat care este importanța deosebită a acestui pod. Pozitia orașului Seini față de cele trei orașe mari din zonă, respectiv Baia Mare, Satu Mare și Negrești-Oaș, sunt caracteristici care-l clasează ca fiind un nod important. De asemenea, din Seini pornește drumul DJ 109 I care asigură legătura cu drumul național DN 19, ce străbate municipiul Sighetu Marmației și ajunge la granița cu Ucraina. Drumul Național DN1C / E58 asigură legătura cu municipiul Satu Mare și de acolo cu granița cu Ungaria.
Cele mai apropiate poduri peste râul Someș de orașul Seini se află la 18,7 kilometri amonte, podul de pe DJ 193 de la Ardusat, iar în aval la 55.3 kilometri, podul Decebal din Satu Mare, de pe DN19, rezultând că pe o lungime a râului de 74 de kilometri nu este nici un pod. Asta până la finalizarea viitorului pod.