FOTO. Maghiar amendat drastic în Vama Halmeu. Ce a încerca să ascundă
Polițiștii de frontieră din cadrul P.T.F. Halmeu au confiscat cantitatea de sute pachete țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană, marfă care urma să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă.
Duminică, 06 mai a.c., în jurul orei 21.00, la P.T.F. Halmeu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, Attila S., în vârstă de 39 de ani, cetățean maghiar, pasager într-un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Satu Mare.
Existând suspiciuni că acesta ar putea avea ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra vehiculului. Astfel, a fost descoperită ascunsă şi nedeclarată, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în bagajele cetățeanului maghiar, disimulate în cutii de detergent, cantitatea de 249 pachete de ţigări mărcile Rothmans și Jin Ling, de provenienţă ucraineană.
Ţigările, în valoare de 1.121 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 5.000 lei.