Vânătorii din Satu Mare, VERIFICAȚi la sânge! CÂINI și carne de VÂNAT, CONFISCATE
Polițiștii structurilor de arme, explozivi și substanțe periculoase din Satu Mare au acționat, în perioada 9 mai — 1 iunie 2016, pentru prevenirea și combaterea faptelor care aduc atingere fondului cinegetic național.
De asemenea, activitățile desfășurate au vizat descoperirea faptelelor de braconaj comise prin folosirea câinilor ogari și metiși ai acestora, legalitatea desfășurării activității de vânătoare individuală, la specia căprior, a corectitudinii completării autorizației de vânătoare, precum și verificarea caracteristicilor armelor folosite la vânătoare sau identificate asupra persoanelor controlate.
Pe timpul desfășurării activităților au fost constatate în județele Satu Mare, Argeș, Bihor, Dolj, Giurgiu, Mehedinți, Olt și Teleorman 24 de infracțiuni la Legea nr. 407/2006 privind vânătoarea și protecția fondului cinegetic, o infracțiune la regimul armelor și munițiilor și o infracțiune de fals intelectual.
Ca măsuri complementare, au fost confiscați 10 câini (6 din rasa ogar, 3 metiși și unul de altă rasă), un autovehicul, o carabină, 36 de lațuri și peste 100 de kilograme de vânat.