Accident mortal. Un tânăr, de 19 ani, proiectat dintr-o mașină pe drum
Accident mortal la Mădăras. Un tânăr de 19 ani și-a pierdut viața după ce a scăpat controlul volanului și s-a izbit cu mașina într-un cap de pod.
Accident extrem de violent în județul Satu Mare. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 02.00, în localitatea Mădăras.
Reporterii PresaSM au aflat că un tânăr, în vârstă de 19 ani, din localitatea Craidorolț, în timp ce conducea un autoturism Volkswagen Sharan, în condiții încă neelucidate (fiindcă nu sunt martori) a scăpat controlul volanului și s-a lovit un cap de pod. Mașina a fost mai apoi proiectată într-un stâlp aflat în stânga direcției de mers, pe care l-a rupt în două.
Din cauza impactului extrem de violent, tânărul a fost aruncat din mașină. La fața locului a ajuns echipajul de Terapie Intensivă Mobilă a celor de la SMURD. Echipajul medical nu a mai putut face nimic pentru a slava viața șoferului. Tânărul a murit în urma impactului.
Se fac cercetări pentru determinarea circumstanțelor în care s-a produs accidentul
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs această tragedie. Se presupune că tânărul șofer ar fi fost nevoit să facă o manevră bruscă pentru a evita un obstacol apărut pe drum. Este posibil să fie vorba despre un animal. În orice caz, polițiștii vorbesc despre neadaptarea vitezei la condițiile de drum.
Nivelul alcoolemiei (dacă va fi cazul) se va ști doar după efectuarea autopsiei de către medicii de la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare.
Nota redacției: Informațiile preluate din articolele PresaSM se citează cu sursă. Vă mulțumim pentru înțelegere!
Ca de obicei, sigur mergea cu 50 km/h și avea centura pusă. Of, Doamne! R.I.P.
View Comment