MINORĂ, de etnie romă, PRINSĂ în flagrant în timp ce FURA o bicicletă. Poliţia, PASIVĂ (VIDEO)
O minoră de etnie romă a fost prinsă ieri în flagrant de un tânăr în timp ce a furat o bicicletă. Totul s-a întâmplat în Cartierul Carpaţi II din municipiul Satu Mare. Proprietarul bicicletei a solicitat ajutorul poliţiei, pentru că în ajutorul minorei au sărit mai multe rude. Fetiţa nu pare să aibă mai mult de zece ani. Interesant este faptul că la un moment dat apare mama fetei şi îl ceartă efectiv pe tânărul păgubit, care asistă impasibil la scenele de isterie ale femeii.
Din păcate, poliţiştii au intervenit doar la câteva zeci de secunde pentru a-l scăpa pe tânărul păgubit de isteriile femeii. Şi asta la solicitarea martorilor oculari. Nici chiar în momentul intervenţiei poliţiştilor femeia nu s-a oprit, aceasta vociferând continuu la adresa băiatului.
Luată într-un final de lângă tânăr, femeia a ajuns în dreptul maşinii de poliţie, în care se afla minora. Şi aici, culmea ironiei, femeia şi-a continuat crizele, certând-o pe fată. Mai mult, la un moment dat femeia îşi întinde mâna în maşina poliţiei şi o loveşte pe fată! De faţă cu poliţistul, care are o reacţie cel puţin pasivă!