Robert Balogh este sătmăreanul mort în accidentul din Austria. Tânărul, din Moftinu Mare, avea doar 20 de ani și se pregătea să își sărbătorească ziua de naștere alături de prieteni.
Tânărul sătmărean, decedat în accidentul crunt din Austria, este Robert Balogh, în vârstă de 20 de ani, din Moftinu Mare. Colegul său Florin G, care a condus mașina, a fost rănit grav. Acesta a fost internat la un spital din Austria.
Pierderea este cu atât mai mare cu cât persoanele care l-au cunoscut spun despre el doar cuvinte la superlativ. Robert urma să își sărbătorească sâmbătă ziua de naștere, când ar fi împlinit 21 de ani.
Ce s-a întâmplat
Reamintim că un grav accident de circulație s-a produs în nord-vestul Austriei, pe autostrada A8, în apropiere de Wels. Surse au declarat pentru PresaSM că un autocamion înmatriculat în Satu Mare, condus de un tânăr șofer sătmărean, a lovit un TIR. Tânărul care se afla lângă șofer a decedat. Sursele PresaSM au precizat că un alt coleg de-al său, care a condus mașina, a fost grav rănit în urma impactului deosebit de violent.
Impactul a fost unul extrem de violent, a titrat presa din străinătate.
Un grav accident de circulație s-a produs joi seara în nord-vestul Austriei, pe autostrada A8, în apropiere de orașul Wels. Din primele informații rezultă că un autocamion condus de un șofer sătmărean, a intrat în coliziune cu un TIR. Potrivit relatărilor, camionul se întrepta, la ora 16:30 spre Wels, nu a reușit să frâneze și a intrat practic sub TIR.
Șoferul a murit la în urma impactului. La fața locului s-au deplasat echipe ale pompierilor și a fost solicitată inclusiv asistența unui elicopter de salvare.
Traficul în zonă a fost restricționat pe ambele sensuri de mers timp de mai multe ore.