Filarmonica de Stat ”Dinu Lipatti” din municipiul Satu Mare a fost arhiplină cu ocazia unui concert dedicat Centenarului Marii Uniri. Filarmonica ”Dinu Lipatti” a prezentat astăzi, de la ora 18.30, un concert vocal-simfonic extraordinar cu una din cele mai originale și interesante lucrări de acest gen compuse în România: Oratoriul Bizantin de Paști ”Patimile și învierea Domnului” de Paul Constantinescu.
Concertul a fost organizat cu sprijinul Consiliului Județean și Protopopiatului Ortodox Satu Mare. La eveniment au fost prezenți Prea Sfinția Sa Iustin Sigheteanul – episcopul ortodox al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, deputatul Octavian Petric – membru în Adunarea Eparhială, respectiv fostul ministru al Transporturilor, Ovidiu Silaghi.
”O seară absolut superbă la Filarmonica Dinu Lipatti din Satu Mare, dedicată Centenarului Marii Uniri, la care sunt onorat că am putut contribui, alături de instituția gazdă, Protopopiatul Ortodox Satu Mare și Consiliul Județean Satu Mare! Ne-am bucurat mintea și sufletul cu un concert vocal-simfonic extraordinar cu una din cele mai originale și interesante lucrări de acest gen compuse în România: Oratoriul Bizantin de Paști ”Patimile și învierea Domnului” de Paul Constantinescu”, a declarat Octavian Petric.
În rolurile principale au fost baritonul Ioan Ardelean și basul Emanuel Benchea. Ansamblul coral este compus din membri ai Corului Filarmonicii ”Transilvania” și Corului ”Ave Musica” al Academiei de Muzică ”Gh. Dima” din Cluj-Napoca și din cântăreți ai corurilor bisericilor ortodoxe din Satu Mare. Dirijează Ciprian Para, dirijorul Corului ”Ave Musica”.
Concertul este inclus în calendarul manifestărilor dedicate Centenarului Marii Uniri, iar intrarea se face pe baza unor invitații distribuite de organizatori.