Peste 5.000 de asistați social în județul Satu Mare. Trăiesc din pomeni electorale
Județul Satu Mare se poate ”lăuda” că are un număr de 5.066 de persoane asistate social. Cel puțin potrivit datelor Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă pe anul 2017. Numărul persoanelor asistate social este în scădere față de anul 2016, atunci când au fost înregistrate un număr de 6032 persoane asistate social. Drama și mai mare este că doar 2% dintre asistații social reușesc să își găsească un loc de muncă.
În schimb, Serviciul Public de Asistență Socială din cadrul Primăriei Satu Mare refuză să dea pomană asistaților social, aceștia fiind obligați să presetze muncă în folosul comunității.
Astfel, în cursul lunii februarie, Poliția Locală a organizat, în baza Protocolului de colaborare încheiat cu Serviciului Public de Asistenţă Socială, 15 acţiuni cu beneficiarii de ajutor social, ce constau în curăţarea locurilor unde au fost amplasate ilegal diferite afişe, curăţarea zonelor unde au fost depistate depozitări ilegale de deşeuri, activități de curățenie, ocazie cu care s-au strâns 18 metri cubi de resturi menajere. La aceste activităţi au participat în medie 5 persoane beneficiare de ajutor social.
PUTORI
View Comment