Ploile însemnate cantitativ au creat probleme și în municipiul Satu Mare. În special în zonele de periferie, acolo unde construcțiile s-au făcut mai mult haotic, fără o sistematizare. Motiv pentru care anumite zone sunt mai joase, iar acum se inundă. Această problemă este înregistrată aproape peste tot în zonele rezidențiale de la periferie.
”Strada Busuiocului e doar una dintre zonele unde trebuie regândit întreg sistemul de canalizare. Orice extindere a cartierelor noi trebuie să fie însoțită de o planificare a lucrărilor. Satu Mare are nevoie de o strategie și o gândire de ansamblu a ceea urmează a fi realizat. Până atunci sigur că cetățenii trebuie ajutați acolo unde e posibil”, a declarat consilierul județean Adrian Cozma.
Sper ca de acum incolo sa se faca un proiect de prevenire a inundatiilor cu implicarea chiar si cu implicarea proprietarilor ce li se cuvine. In fiecare an au fost inundatii ma intreb de cum nu a fost invatatura. Multumim presaSM pentru tinerea la curent cu situatia dazastruoasa de pe raza municipiului si din apropiere.
Bă Adișor, du-te tu la „dezvoltatorul imobiliar” care ți-a vândut casa construită în câmp și-l întreabă de ce te-a fraierit!?! Că el doar așa a declarat la obținerea autorizațiilor că îți va face canalizare și restul utilităților!
Sper ca de acum incolo sa se faca un proiect de prevenire a inundatiilor cu implicarea chiar si cu implicarea proprietarilor ce li se cuvine. In fiecare an au fost inundatii ma intreb de cum nu a fost invatatura. Multumim presaSM pentru tinerea la curent cu situatia dazastruoasa de pe raza municipiului si din apropiere.
View CommentBă Adișor, du-te tu la „dezvoltatorul imobiliar” care ți-a vândut casa construită în câmp și-l întreabă de ce te-a fraierit!?! Că el doar așa a declarat la obținerea autorizațiilor că îți va face canalizare și restul utilităților!
View Comment