Sală polivalentă la Satu Mare, un vis! Ministrul Sportului spune pas și arată spre Primărie
Proiectul unei săli polivalente în municipiul Satu Mare pare să fie un vis interzis. Ministrul Tineretului și Sportului, Ioana Bran, a declarat astăzi că ministerul pe care îl conduce nu are bani pentru construirea unui astfel de edificiu. Mai mult, a declarat că Primăria Satu Mare ar fi cea care ar trebui să se implice într-un astfel de proiect.
”Pentru o sală polivalentă este nevoie de implicatea Primăriei, deci implicarea municipalității. Eventual, Primăria dacă nu are buget pentru așa ceva să facă un proiect și să îl depună Companiei Naționale de Investiții. Deci, aceasta ar fi modalitatea cea mai palpabilă pentru realizarea unei săli polivalente (…) Din păcate, bugetul Ministerului Tineretului și Sportului nu permite realizarea și dezvoltarea de noi infrastructuri, ci doar menținerea acelor baza sportive pe care deja le avem. Acesta ar fi un răspuns cât se poate de sincer”, a declarat Ioana Bran.
Fostul viceprimar al municipiului Satu Mare, Radu Roca, a arătat că deja municipiul Satu Mare deține terenul necesar în vederea demarării unui astfel de proiect. Problema este, ca de obicei, cu banii.
”Sala polivalentă ar putea fi amplasată pe strada Vulturului și Zefirului. S-au făcut demersuri și s-a aprobat cererea de a intra în administrarea consiliului Local și al Primăriei a Stadionului Dinamo de la Inspectoratul Școlar și Ministerul Educației, care are o suprafață de 3,3 hectare. Ținând cont că în zonă este și o unitate militară și s-au făcut demersuri de către fostul primar Dorel Coica prin care municipialitatea să intre în posesia a circa două hectare de la unitatea militară. Cred că actuala conducere a Primăriei are sprijinul PSD pentru o hotărâre de guvern care să dea municipalității acele două hectare. Iar pe un total de peste cinci hectare s-ar putea dezvolta un astfel de proiect, al unei săli polivalente”, a precizat Radu Roca.
Vai ce prostă ești fătuco! Era vorba despre stadionul Unio, nu Dinamo, dar n-ai la ce să te aștepți …
View CommentDa palincie ptr.tati se poate asai fatuca lu mosu…
View Comment