Banii FALȘI apar tot mai DES în județul Satu Mare! Se FALSIFICĂ euro și lei
Plasarea banilor falşi constituie o activitate extrem de profitabilă pentru infractori. Asta doar în cazul în care nu sunt prinşi de oamenii legii. Plasatorii de bani falşi nu par să ocolească judeţul nostru.
De exemplu, în ultima perioadă județul a fost invadat de bancnote false de 10 lei. Cele mai multe au fost depistate în bănci, unde bancnotele sunt mult mai atent verificate. Banii contrafăcuţi pot fi recunoscuţi destul de greu chiar şi de către cei cu experienţă în domeniu.
Bancnotele false sunt mai deschise la culoare şi pe măsură ce sunt manevrate crapă vopseaua de pe ele (nu rămân la fel de netede). Este o diferenţă şi la desenul din pătratul din partea stângă sus şi pe bancnotele adevărate trebuie să fie văzut numărul 10 (lei) de şapte ori. Spicele aurii sunt mult mai scurte pe decupeul transparent de pe bancnotele false. Nu în ultimul rând, ar fi de reţinut că bancnotele false sunt mai scurte cu 3 milimetri decât cele reale.
Cea mai simplă metodă de verificare dacă bancnota este falsă sau nu este să încercați să răzuiți culoarea cu o cheie. Dacă culoarea se răzuiește este unul din semnele clare ca bancnota este falsă. De multe ori, angajaţii băncilor din Carei au rămas cu mâinile mânjite de cerneala de pe bancnotele contrafăcute. Mai grav este faptul că au apărut şi bancnote falsificate de 50 de lei. Cel puţin două asemenea bancnote au fost identificate în bănci.
Un alt caz de punere în circulaţie de bani falşi a fost depistat de lucrătorii Serviciului Judiciar din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Satu Mare în luna august a anului trecut. Poliţiştii i-au prins în flagrant într-o benzinărie din Satu Mare pe Tiberiu Beri, Kreszila Zoltan şi Barakonyi Laszlo în timp ce încercau să cumpere ţigări de contrabandă cu 20.000 de euro falsificaţi.
Banii cu care cei trei au vrut să plătească ţigările de contrabandă au fost falsificaţi foarte bine. Poliţiştii încearcă să afle provenienţa lor. Potrivit informaţiilor deţinute de poliţiştii sătmăreni, bancnotele false ar fi fost procurate în Ungaria.
Și ca meniul să fie complet, mai mulţi lăutari din judeţul Satu Mare s-au trezit că au fost plătiţi cu bani falşi la nunta unui cunoscut interlop din Bixad, desfăşurată la un local din zona Oaşului. La nunta respectivă au cântat şi cunoscuţii manelişti Adrian Copilul Minune şi Sorinel Copilul de Aur. Nunta a fost una extrem de fastuoasă, tipică liderilor lumii interlope, fiind prezenţi reprezentanţi ai clanurilor Bercea, Corduneanu, Gemenii, Duduienii şi altele la fel de periculoase.
După ce s-au înfocat, reprezentanţii clanurilor au scos din buzunare teancuri de 500 şi 100 de euro, pe care au început să-i împartă lăutarilor, întrecându-se în dedicaţii. Lăutarii sătmăreni au constatat a doua zi, când s-au dus să-şi schimbe în lei teancurile de valută, că au fost plătiţi cu bani falşi. Din motive lesne de înţeles, lăutarii nu s-au adresat Poliţiei Satu Mare.
Poate te interesează și Percheziții la falsificatorii din Satu Mare