O fabrică uriașă din Satu Mare, în insolvență. Circa o mie de angajați în pericol
Unul dintre cei mai mari angajatori din județul Satu Mare întâmpină dificultăți evidente, după ce a intrat în insolvență. Cel puțin pe rolul Tribunalului Satu Mare, Secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost înregistrat dosarul 4299/83/2017 și dosarul 4299/83/2017, având ca obiect procedura insolvenţei SC GP Sofa SRL. Totalul datoriilor înregistrate ar fi de circa 220 de milioane de lei.
Interesant este faptul că cei din conducerea GP Sofa anunțau anul trecut că și-au triplat producţia, cu peste o mie de canapele pe zi. Mai ales după ce a deschis în municipiul Satu Mare o nouă hală de producție, în urma unei investiții de circa 13 milioane de euro.
Dacă cei de la GP Sofa nu vor reuși să își revină, atunci va fi declarat falimentul, iar circa o mie de angajați riscă să ajungă pe drumuri. Dar până atunci mai este o cale lungă, iar GP Sofa are șanse importante să își revină.
Conducerea GP Sofa, firmă înființată de omul de afaceri italian Giuseppe Pavone, anunța anul trecut că estimează că va ajunge pană în 2019 la o capacitate de producţie de 6.000 de canapele pe zi, de şase ori mai mult decat producţia actuală.
GP Sofa se află în topul celor mai mari exportatori de mobilă de pe piaţa locală, alături de Aramis Invest, Italsofa, Taparo, Plimob, Sortilemn sau Ecolor.