Cine este bărbatul găsit mort pe câmp, lângă o fermă. Ce spun polițiștii
Spcialiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare au reușit să afle identitatea bărbatului decedat între localitățile Iojib și Apa. Surse judiciare au declarat că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 41 de ani, cu domiciliul din cartea de identitate în județul Bistrița-Năsăud.
Potrivit acelorași surse, individul lucra ca și cioban la o fermă din apropiere. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă. Deși nu au fost descoperite urme de violență, aceasta este procedura în vigoare. Se pare că bărbatul a făcut stop cardio-respirator, după ce ar fi consumat cantități mari de spirt medicinal.
Reamintim că o descoperire macabră s-a făcut astăzi în județul Satu Mare. Trupul neînsuflețit al unui bărbat a fost descoperit în această dimineață. Cadavrul se afla lângă o fermă situată între localitățile Iojib și Apa.
Mai multe echipaje de prim-ajutor și intervenție ale Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență au ajuns la fața locului, în încercarea de a-l ajuta pe bărbat, dar paramedicii nu au mai putut face nimic.
Surse avizate au declarat pentru PresaSM că bărbatul ar fi consumat circa doi litri de spirt sanitar în ultimele 48 de ore, fapt care se pare că i-ar fi fost fatal.
Specialiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție efectuează cercetări pentru a stabili condicțiile în care s-a petrecut decesul. Corpul neînsuflețit va fi depus la Prosectura spitalului Județean Satu Mare în vederea efecturării autopsiei.