CRIMĂ la Casablanca. Roman Ștefan, trimis direct după gratii de judecători! Pentru 30 de zile
Judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Satu Mare l-au trimis după gratii pe Ștefan Roman, în vârstă de 39 de ani, suspectat că ar fi ucis-o în mod brutal pe barmana Nicoleta Dunca, la motelul Casablanca.
”(…)admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe Tribunalul Satu Mare şi în consecinţă dispune arestarea preventivă a inculpatului ROMAN ŞTEFAN – pentru comiterea infracţiunii de omor calificat”, se arată în decizia judecătorilor, luată aseară, la ora 18.45.
Reporterii PresaSM au intrat în posesia unor informații terifiante în cazul crimei de la motelul ”Casablanca” din municipiul Satu Mare. Este vorba despre imaginile video surprinse de camerele de supraveghere, respectiv de informațiile furnizate de surse avizate.
Astfel, presupusul criminal, Ștefan R., în vârstă de 39 de ani, ar fi fost cazat la ”Casablanca” de două zile. Mai exact, în camera 102. La un moment dat, acesta ar fi făcut scandal vizavi de condiții, fiind mutat în camera 108. Mai mult, în ultimele circa opt ore, agresorul ar fi pierdut sume importante la păcănele.
Deosebit de interesant este faptul că victima, Nicoleta D., i-ar fi facilitat, în jurul orei 02.50, accesul în imobil presupusului criminal pe o ușă care este închisă, de regulă, duminică. Posibil semn că agresorul îi câștigase încrederea victimei.
Accesul i-a fost facilitat pe acea ușă și de faptul că bărbatul care asigura paza a fost liber duminică. Și asta pentru că duminică nu era program cu muzicanți și nu prea existau clienți. Așa că această zi a fost ziua liberă a omului de ordine.
La un moment dat, victima ar fi comandat pizza, iar cei doi s-ar fi așezat la masă. Dintr-o dată, după cum se vede pe imaginile video, agresorul și-ar fi ieșit din minți (victima refuzând să îi restituie agresorului banii pierduți la păcănele) și ar fi împins-o pe victimă de bar. Apoi, i-a dat în cap cu mai multe sticle de băuturi spirtoase, aflate pe bar. Cu o sticlă de vodcă i-ar fi aplicat victimei nu mai puțin de 15 lovituri la nivelul capului.
Apoi, agresorul a început să deschidă un aparat de jocuri mecanice și să ia banii. După care a urcat în cameră, a golit bagajele de haine și le-a umplut cu țigări. Mai exact, cu 318 pachete de țigări, pe care le-a luat din bar.
Între timp, victima a scris un mesaj către colega sa, în care ar fi specificat: ”Sunt toată plină de sânge. Trimite-mi ambulanța și poliția (…) Nu glumesc cu așa ceva”. Ar fi preferat să scrie un mesaj de frică că agresorul ar putea-o auzi! După scurte ezitări, colega s-ar fi conformat și a sunat la 112.
Faptul că victima nu a luat lângă ea butonul de panică mobil s-ar putea explica doar prin faptul că avea o oarecare încredere în agresorul ei, urmat de elementul surpriză, agresorul atacând din senin. Victima lovită crunt și dezorientată nu a mai realizat, cel mai probabil, unde este butonul de panică.
Între timp, bărbatul a luat telefonul victimei și a fugit spre Vama Urzinei, unde a fost prins de polițiști. Din păcate, când au ajuns echipajele de prim-ajutor la fața locului Nicoleta D. a decedat, intrând în stop cardio-respirator, ca urmare a leziunilor extrem de grave.
imi pare forte rau de ceia ce sa intamplat cu barmenita din satu mare ce a fost in mintile acestui om
View Comment