Măsuri radicale pentru stoparea accidentelor la Carei! TOATE trecerile de pietoni, iluminate inteligent
Investiție de amploare a Primăriei Carei. După ce mai multe persoane au fost lovite pe mașini pe trecerile de pietoni, edilii locali par hotărâți să vină cu o soluție drastică pentru a crește gradul de siguranță al pietonilor.
Astfel, la fiecare din cele 184 de treceri de pietoni vor fi instalate panouri fotovoltaice. Sistemul va fi atât de inovativ încât senzorii vor controla intensitatea fluxului luminos pentru a atrage atenția șoferilor când cineva traversează strada.
Fondurile vor fi asigurate printr-un proiect european. Potrivit proiectului, toate aparatele care vor fi montate în cadrul proiectului vor fi echipate cu sisteme de control și comunicație de la distanță.
”Prin acest proiect urmărim să reducem consumul de energie electrică, să iluminăm mai bine Careiul, extinzând rețeaua de iluminat public cu circa 7 km”, a precizat primarul Kovacs.
Consumul de energie electrică va scădea cu cel puțin 42% după implementarea acestor măsuri. Valoarea totală a investiției este de 19,039 milioane lei, adică peste 4 milioane euro.
Asteptam asemenea solutii si la Satu Mare.
View CommentDa excelenta idea
View Comment