Asociația Codrenii a sunat adunarea pentru toți codrenii de seamă. Aceștia s-au adunat în această seară și au sărbătorit împreună la Balul Codrenilor, la Complexul Esedra de pe strada Gorunului. Printre artiștii reprezentantivi ai Țării Codrului s-au numărat Nicolae Mureșan, Petrică Mureșan, Leontina Dorca, Carmen Sas, Taraful Pașca, dar și alți interpreți și dansatori.
Pe lângă președintele Asociației Codrenii, Ionel Cristescu, la bal a participat și deputatul de Țara Codrului, Octavian Petric, care s-a arătat încântat de această demonstrație de dragoste și respect față de valorile acestei zone deosebite.
”Ca și codrean, sunt mândru că se organizează aceste evenimente și că au atât de mare succes. Ca și parlamentar am insistat mereu în activitatea mea pentru dezvoltarea unor proiecte care să ducă la dezvoltarea Țării Codrului și le sunt recunoscător acestor oameni care înțeleg că fără tradiții nu însemnăm nimic. Am circulat mult prin lume și vreau să vă spun că rare sunt locurile în care obiceiurile sunt atât de frumoase și atât de bine conservate. Trebuie să ne mândrim cu asta! Frumosul nostru port codrenesc nu ne îmbracă doar trupul, ci și sufletul! Folclorul codrenesc nu ne bucură doar auzul, ci și inima! Portul și muzica codrenească ne duc cu gândul și cu sufletul înapoi şi ne refac legătura cu moştenirea lăsată de strămoșii noștri! Să ne mândrim cu ele și să transmitem generațiilor viitoare dragostea pentru tradiții!”, a spus Octavian Petric.
Deputatul a ținut să le mulțumească tuturor celor care s-au implicat în acest eveniment.
”Vreau să-l felicit pe prietenul meu Ionel Costescu, președintele Asociației Codrenii și sufletul acestui eveniment, dar și pe ceilalți organizatori – Ionel Săveanu, Vasile Orha, Corneliu Costescu – pentru că reușesc să perpetueze acest bal și prin asta să promoveze tradițiile Țării Codrului și să nu ne lase să le dăm uitării”, a mai spus Petric.