VIDEO EXCLUSIV! Cum a evadat deținutul, pe geam, din Tribunalul Satu Mare
PresaSM a intrat în posesia exclusivă a unor imagini video care surprind momentul în care deținutul Varga Adalbert sare pe geamul Palatul de Justiție și dispare către strada Iuliu Maniu. Acesta se face nevăzut în doar câteva secunde. Pentru a-și ascunde cât mai mult fața, acesta simulează că vorbește la un telefon mobil.
Reamintim că un deținut din cadrul Penitenciarului Satu Mare, care se afla la muncă în Tribunalul Satu Mare, a fugit, după ce a scăpat de vigilența gardienilor. A mers la toaleta Palatului de Justiție și a sărit pe geam. Imediat, deținutul a fost dat în urmărire generală.
Deținutul evadat din punctul de lucru de la Palatul Justiției din Satu Mare este Varga Adalbert, născut din 1995, cu domiciliul în Oradea, județul Bihor. A evadat astăzi la ora 11.20. Este îmbrăcat în pantalon și tricou negru. Autor de tâlhărie calificată.
Reporterii PresaSM au mai aflat că deținutul a fugit, folosindu-se de geamul de la o baie din interiorul Palatului de Justiție, unde se afla la muncă. Polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție și cei ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră au făcut deja filtre în tot județul Satu Mare în căutarea deținutului. Regimul de la Penitenciarul Satu Mare este unul semi-deschis. Adică, deținuții pot să muncească în afara Penitenciarului, sub supravegherea gardienilor.