FOTO. Două fete au sărit în sprijinul unei familii nevoiașe. Sărăcie cruntă!
Două tinere din Sanislău au dat dovadă de generozitate, ajutând o familie nevoiaşă din comuna lor. Zonokan Melisa Maria şi Todea Larisa au cumpărat haine şi alimente pentru membrii familiei Ţara. Marin Ţara trăieşte împreună cu soţia sa şi cu cei patru copii într-o căsuţă dărăpănată, având o singură încăpere. Cele două tinere au vizitat azi familia Ţara. Nu s-au dus cu mâna goală, ci cu haine şi alimente.
„Am fost azi la familia Ţara, le-am dus niște haine de la mic la mare, haine cumpărate pentru copilul de doar patru săptămâni, un bax de pamperşi. De asemenea, le-am cumpărat de mâncare. Această familie trăieşte într-o căsuţă mică, de fapt nici nu e căsuță, e o cameră mică în care trăiesc patru copii: trei dintre ei au vârsta cuprinsă între 3-6 ani, iar cel mai mic are doar doar patru săptămâni”, a declarat Zonokan Melisa Maria.
„De curând, prietena mea Todea Larisa a mers la dispensar, iar familia Ţara era acolo cu copilul de patru cu probleme ca plânge mult, din spusele ei plângea de foame. Aşa că am decis să ajutăm împreună această familie nevoiaşă”, a adăugat Zonokan Melisa Maria, chestionată despre motivul care le-a determinat să ajute familia Ţara.
Cele două tinere inimoase lansează un apel către oamenii cu suflet nobil pentru a ajuta această familie nevoiaşă.
„Ne-am gândit să cerem ajutorul tuturor celor cu suflet mare pentru a ajuta familia Ţara. Împreună, mână de la mână, fiecare cu cât îşi permite, puteam să aducem un strop de bucurie atât părinţilor cât şi celor patru copilaşi”, a declarat Zonokan Melisa Maria.
Cei care doresc să ajute familia Ţara din Sanislău sunt rugaţi să le contacteze pe Facebook pe cele două tinere generoase: Zonokan Melisa Maria şi Todea Larisa. Zonokan Melisa Maria locuieşte în Sanislău, este elevă în clasa a XII-a la Colegiul Tehnic Iuliu Maniu din Carei, iar prietena sa Todea Larisa este administratorul unei societăţi comerciale care funcţionează în Sanislău.
SURSA: opiniedecarei.com