Șoferul careian al mașinii de poliție din Statele Unitate ale Americii, cu inscripția LAPD, a fost amendat drastic de polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare.
”În urma activităților desfășurate polițiștii au identificat pe strada Lucian Blaga din municipiul Satu Mare un conducător auto, de 40 de ani, din municipiul Carei, care avea montată pe autoturism, la vedere o rampă sonoră și luminoasă de culoare albastră, acesta fiind sancționat contravențional cu amendă în valoare de 1305 de lei conform OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice”, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare.