FOTO. Polițist sătmărean condamnat la circa patru ani de închisoare, cu executare, pentru mită
Man Cosmin Vasile – agent de poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare – a fost condamnat la 3 ani și 8 luni de închisoare cu executare de către Curtea de Apel Oradea. Acesta a fost deja reținut și dus în Penitenciarul Satu Mare.
PresaSM vă prezintă sentința judecătorilor Curții de Apel Oradea, dată marți, 23 ianuarie 2018:
”Condamnă pe inculpatul MAN COSMIN VASILE la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită. (…) Contopeşte pedepsele mai sus aplicate în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare la care adaugă sporul fix şi obligatoriu de 8 luni închisoare (1/3 din pedeapsa de 2 ani închisoare), urmând ca inculpatul MAN COSMIN VASILE să execute în regim de detenţie pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 8 luni închisoare”.
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, începând cu data de 11 ianuarie 2017, a inculpatului MAN COSMIN VASILE, agent de poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență.
Cosmin Man este absolvent al Universității ”Spiru Haret”, apoi a finalizat cursurile Școlii de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” din Cluj-Napoca. Potrivit pozelor postate pe un site de socializare, Cosmin Man ar fi avut o viață destul de lipsită de griji.
Acesta s-a pozat în mai multe ipostaze pretențioase, fie într-o pisicină care pare a fi privată, fie în hoteluri cu multe stele.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În perioada aprilie-decembrie 2016, inculpatul Man Cosmin Vasile, în calitate de agent de poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, a pretins de la o persoană cercetată într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „amenințare” (martor în cauză) să achite contravaloarea unui teren de 1.400 mp cu o valoare de circulație de aproximativ 28.000-56.000 de euro, ce urma să fie achiziționat de polițist în perioada imediat următoare.
Pe fondul refuzului exprimat de proprietarul acelui teren de a-l înstrăina, în cursul lunii decembrie 2016, inculpatul Man Cosmin Vasile a pretins aceleiași persoane să-i transfere proprietatea unui teren de 800 mp, în valoare de aproximativ 24.000 de euro, situat în imediata vecinătate a locuinței acestuia, fără ca polițistul să achite prețul respectiv.
În schimb, inculpatul Man Cosmin Vasile l-a asigurat pe martor că, în schimbul terenului, va întocmi cu celeritate un referat cu propunere de clasare a cauzei în care acesta din urmă era cercetat.
În continuare, inculpatul i-a promis aceleiași persoane că va urgenta demersurile în vederea restituirii unui pistol, corp delict în dosar și că va interveni pe lângă procurorul de caz, față de care a lăsat să se creadă că are influență, pentru ca acesta să emită cât mai repede o soluție favorabilă martorului.
Inculpatului Man Cosmin Vasile i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
Inculpatul este prezentat la data de 12 ianuarie 2017 Tribunalului Bihor, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofițerilor de poliție din cadrul Direcției Generale Anticorupție.
”Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție”, spun procurorii Direcției Naționale Anticorupție.