OPINIE. După incendiul de la Moftin, pompierii nu au primit niciun ”mulțumesc” de la autorități!
Zeci de zile în foc și zgomot, uzi până la piele și obosiți, dar mereu la datorie. Aceștia au fost pompierii care au reușit să contribuie la stingerea incendiului de la sonda de gaze din Moftin. Cu tot sacrificiul lor, rămași de Crăciun și Anul Nou pe frontul incandescent, departe de familii, pompierii militari nu au primit nici măcar un amărât de ”mulțumim” din partea autorităților județene sau centrale.
Spre deosebire de județul Timiș, acolo unde Prefectura și Consiliul Județean au știut cum să le prețuiască efortul. Cu o simplă diplomă de merit și o strângere călduroasă de mână faci multe, să știți, dragi politicieni sătmăreni!
Pentru că, până la urmă, chiar dacă comanda a fost una centrală, problema concretă a fost în județul Satu Mare. Sute de pompieri din opt județe ale țării au venit în Satu Mare să rezolve o problemă gravă, care afecta psihic mii de persoane.
Se pare că dacă nu e campanie electorală cam nimeni nu se gândește și la pompierii care au fost în prima linie a intervenției de la Moftin. Important este că întreaga mass media județeană a făcut acest lucru, în numele tuturor sătmărenilor, Iar pompierii au resimțit căldura cetățenilor.
Vă mulțumim noi, dragi pompieri militari, în numele tuturor sătmărenilor!
P.S. Diplomele vor fi date în următoarea campanie electorală. Să vedeți cu câtă recunoștință și covoare roșii va fi întâmpinat Liviu Dragnea, omul care a reușit contraperformanța de a-și da jos, prin moțiune de cenzură, propriul Guvern.
Ciprian Bâtea, editor PresaSM
ce multumesc asta e meseria lor la fiecare incendiu stins sa le multumeasca autoritatile?eroii cica !au venit din Canada sa stinga focu ca istea nus in stare sa stinga focu unei brichete
View CommentOk,atunci probabil o sa fie cercetati disciplinar pentru ca n-au actionat mai repede !!Paguba este foarte mare si cineva trebuie sa raspunda,doar traim in Romania !!P.S.: posibil sa fie trasi la raspundere si pentru ”disparitia” flotei romaniei,pentru incalzirea globala si pentru postarile neinspirate de pe Twitter,ale lui Trump !!P.S.-s-au cam ”inghesuit” la facut poza asta de grup,probabil sperau la ceva ”prima” !!
View CommentEra bine daca firma de oil compensa cu ceva bani, straduinta pompierilor.
View Comment