FOTO. Primarul Kereskenyi îi trimite protestatari pe capul prefectului Filip. E război total
Reprezentanți ai locuitorilor din zonele Bercu Roșu și Bercu Mare s-au prezentat joi, 4 ianuarie, în audiență la primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, pentru a afla motivul pentru care, Instituția Prefectului a decis contestarea HOTĂRÂRII nr. 243/26.10.2017 privind atribuirea de denumiri unor străzi şi drumuri din această.
În cadrul întâlnirii cu cetățenii, edilul municipiului și-a declarat din nou disponibilitatea a face ORDINE în zona de agrement Bercu Roșu și Bercu Mare, dar a explicat că, Primăria și Consiliul Local Satu Mare se lovesc de atitudinea ostilă pe care Instituția Prefectului Satu Mare o promovează în tratarea acestui subiect important pentru cetățenii din zonă, care așteaptă de ani de zile o rezolvare.
Primarul Kereskényi Gábor a mijlocit o întâlnire a reprezentaților locuitorilor din Bercu cu prefectul județului Satu Mare, Darius Filip, care, după ce inițial a refuzat dialogul, la insistențele primarului Kereskényi Gábor, a acceptat să-i primească pe cetățeni.
În cadrul discuțiilor, prefectul județului Satu Mare nu a oferit o soluție practică de rezolvare a acestei probleme, insistând în continuare pe varianta atacării Hotărârii Consiliului Local Satu Mare.
Pe de altă parte, primarul municipiului Satu Mare a subliniat în cadrul discuțiilor că prin această hotărâre s-a reușit rezolvarea unei probleme stringente a locuitorilor din această zonă, care solicitau de ani de zile măsuri concrete în vederea obţinerii adreselor necesare pentru înscrierea acestora în actele de identitate.
Primăria Municipiului Satu Mare precizează că adoptarea hotărârii resepective a Consiliului Local s-a făcut după ce s-a obținut în 21.09.2017 AVIZUL din partea comisiei de atribuire de denumiri a județului Satu Mare, comsie care funcționează pe lângă Instituția Prefectului Satu Mare.
De asemenea, proiectul de hotărâre, cît și numele străzilor a fost adus la cunoștința publică prin intermediul publicațiilor media, atât prin intermediul celor online, cât și prin presa scrisă și a fost postat pe site-ul oficial al Primăriei Municipiului Satu Mare. Totodată, hotărârea Consiliului Local Satu Mare a fost adoptată în UNANIMITATE de consilierii municipali sătmăreni, ședința ordinară fiind difuzată de o televiziune locală.
SURSA: Comunicat de presă Primăria Satu Mare
banuiesc ca dupa ce se da-u denumiri la strazi( aviz amatorilor nu au denumiri toate strazile din bercu, a se vedea harta) se vor rezolva toate problemele de urbanism si introducere utilitati.
View CommentSe bat mortii cu ranitii!
View Comment1. Cine ar vrea cu adevarat sa rezolve zona Bercu nu ar proceda cum face consiliul Satu mare si in frunte cu conducatorul.
2. E usor sa bagi bete in roate fara sa vi cu explicatii si solutii, inteleg, legea e lege (hai ma , ce e asa grav?).
3. Articolul 14 din CL, pai ce daca svcrie si in limba fratilor nosrti care acu 100 de ani l-au bagat la bulau pe LUCACIU, va deranjeaza?
4. Oricum daca castiga consiliul Satu mare , apoi se pot punem placuti in limbele bilicve pe toate starzi din Satu MAre, Ardeal, si mai vedem…
5. Noi nu ne vindem tara, dar ne vindem sufletul si constiinta *aviz juristilor din primaria SM si consilierilor…vedeti ce mosntru hrabniti … o sa va manance … voi munciti nu ganditi…