Inspectorul șef al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), colonelul Daniel Dragne, a recunoscut astăzi că șefii instituției similare din Ungaria și-au oferit sprijinul pentru a veni în România și pentru a da o mână de ajutor.
Politicos, colonelul Dragne a precizat că România are toată tehnica necesară în ceea ce privește stingerea incendiului. Dar marea problemă o reprezintă captarea gazelor, sarcină de care se ocupă profesioniștii în astfel de intervenții de la SafetyBoss. Firma canadiană cu peste 500 de astfel de intervenții la activ.
”Colegii din Ungaria s-au oferit să ne sprijine dacă e nevoie. Dar noi nu vrem să stingem incendiul. Noi vrem să fie aprins și să îl reaprindem dacă se stinge. Soluțiile sunt de intervenție asupra sondei și nu de stingere”, a spus colonelul Dragne.
Șeful IGSU a explicat și de ce cazul de la Moftin este unul foarte atipic.
”Incendiile de sonde de gaz, în special, sunt mai atipice, datorită riscurilor pe care le comportă prin emanarea unor de gaze care pot deveni explozibile. (…) Scopul este să nu lăsăm cantitatea de gaz să se deplaseze necontrolat, spre localități. Scopul este ca el să se consume la nivelul sondei. Experții canadieni vor trebui să intre în sondă și să oprească”, a mai spus Dragne.
Secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, a declarat că se încearcă rezolvarea cât mai rapidă a problemei, dar trebuie asigurată în egală măsură și securitatea personalului care intervine.
”Trebuie să găsim o balanță între viteza de reacție și siguranța cetățenilor. Discuția a fost să mergem cât mai rapid în rezolvarea problemei, dar nu pe siguranța oamenilor”, a spus Arafat.
Ca si in cazul incendiului de la „Colectiv”.Si atunci Romania a avut de toate in cantitati arhisuficiente,nu ne-am injosit sa primim ajutorul oferit cu buna credinta.Da,intr-adevar am avut cantitati mai mult decit „suficiente” de spitale (pardon-macelarii )infectate cu diferite bacterii,Hexifarma etc etc….Si ce a iesit? Tineri decedati din cauza conditiilor „excelente” din spitale si familii distruse.Fiti siguri ca Ungurii nu se vor lauda si se vor bate in piept ca „Noi am stins incendiul de la Moftin”.Ca din partea autoritatilor Romane,pina acum doar „organizare” ,vizite de la nivel inalt si conferinte de presa se poate vedea.Si locuitorii din Moftin asteapta sa fie evacuati in orice moment.
Si in cazul COLECTIV Romania s-a descurcat fara probleme. La inundatiile din Banat cand ungurii au vrut sa ne sprijine cu pompe de mare capacitate, romanii au refuzat. Ne laudam si atunci ca ne descurcam dar nimeni nu stia unde sunt pompele noastre. Acum suntem iar mandrii… dar prosteste…
merita incercat , ungurii au rezolvat o sonda similara dar care avea flacara de 80metri.
View CommentCa si in cazul incendiului de la „Colectiv”.Si atunci Romania a avut de toate in cantitati arhisuficiente,nu ne-am injosit sa primim ajutorul oferit cu buna credinta.Da,intr-adevar am avut cantitati mai mult decit „suficiente” de spitale (pardon-macelarii )infectate cu diferite bacterii,Hexifarma etc etc….Si ce a iesit? Tineri decedati din cauza conditiilor „excelente” din spitale si familii distruse.Fiti siguri ca Ungurii nu se vor lauda si se vor bate in piept ca „Noi am stins incendiul de la Moftin”.Ca din partea autoritatilor Romane,pina acum doar „organizare” ,vizite de la nivel inalt si conferinte de presa se poate vedea.Si locuitorii din Moftin asteapta sa fie evacuati in orice moment.
View CommentAstia is super pregatiti, nu au nevoie de ajutorul nimanui. Intocmai ca PSDistii la Colectiv! Competenta i-a omorat pe tinarii aia
View CommentMANDRIA NU NE LASA !!!
View CommentNOI SUNTEM ROMANI , NOI SUNTEM ROMANI …..
Si in cazul COLECTIV Romania s-a descurcat fara probleme. La inundatiile din Banat cand ungurii au vrut sa ne sprijine cu pompe de mare capacitate, romanii au refuzat. Ne laudam si atunci ca ne descurcam dar nimeni nu stia unde sunt pompele noastre. Acum suntem iar mandrii… dar prosteste…
View Comment