Oamenii din Moftin, speriați! Nu pot dormi din cauza zgomotului. Pompieri la Urgențe
Localnicii din comuna Moftin, în special cei din Moftinu Mare, se declară extrem de supărați pentru situația creată. În primul rând, oamenii sunt supărați pentru faptul că nu ar fi fost consultați înainte de a se începe exploatarea zăcământului de gaze.
”Credem că prima dată trebuiau întrebați localnici dacă sunt de acord să se extragă gaz de lângă comuna lor. Nu-i corect să suferim fără să fi fost de acord cu așa ceva. Doamne ferește de explodează și vor fi victime”, susține un localnic, care precizează că a discutat cu mai mulți consăteni.
Totuși, reprezentanții Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au explicat că în acest moment nu există pericol de explozie.
Oamenii mai susțin că au probleme să doarmă pe timp de noapte din cauza zgomotului infernal produs de arderile violente a gazului.
”Credeți că e așa usor să te pui la somn cu zgomotul ăsta, de parcă decoleaza un avion. Nu, nu-i ușor”, mai spune localnicul.
De altfel, mai mulți pompieri au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe după ce au acuzat dureri la nivelul urechilor. Și asta din cauza zgomotului teribil. De asemenea, patru pompieri-militari au avut nevoie de îngrijiri medicale intra-spitalicești în urma expunerii prelungite la poluarea fonică extrem de intensă.