VIDEO. Navetiștii sunt batjocoriți de transportatori. Autoritățile găsesc mereu scuze
Aglomerație în microbuze. Navetiștii sunt batjocoriți de transportatori, iar autoritățile ridică din umeri a neputință. În tot acest timp, oamenii se plâng de faptul că anumiţi transportatori nu respectă traseele, dar mai acuză şi condiţiile considerate improprii. O altă problemă o reprezintă aglomeraţia din mijloacele de transport în comun.
Responsabilul din partea Consiliului Judeţean pe linia verificării activităţii transportatorilor intrajudeţeni de persoane, Marcel Tătar, a precizat că transportatorilor le este foarte greu să aproximeze numărul potenţialilor călători pentru a introduce autobuze mai mari sau chiar suplimentarea acestora.
“Probleme apar doar la orele de vârf, atunci când nu se poate aproxima câţi călători vor exista”, a spus Marcel Tătar.
Marcel Tătar a mai declarat că este foarte greu să se poată retrage licenţa de transport societăţii care nu respectă anumite obligaţii asumate în urma licitaţiei electronice. Concret, potrivit Ordinului 353/2007, licenţa se poate retrage doar la trei abateri grave repetate.
Marcel Tătar a mai declarat că nu există instrumente reale de coerciţie în relaţie cu transportatorii, în condiţiile în care niciun transportator nu şi-a plătit amenda, acestea fiind transformate în avertismente de către instanțele de judecată.
Citește și Mii de oameni fac zilnic naveta pentru a-și asigura existența
Soluti sunt,daca chear vrem sa stopam aceste probleme,noi,o comunitate care facem zilnic naveta cu o firma,mereu anuntam patronul firmei ca platim abonament si calatorim ca niste animale dar…pur si simplu in multe cazuri ne tranteste telefonul in nas sau in cel mai bun caz ne informeaza ca daca nu ne convine sa folosim taxi,oare cei care elibereaza aceste licente de transport,merg pe teren sa verifice starea microbuzelor sau le amit pur si simplu dupa ochii frumosi?, trebuie si politia rutiere sa efectueze mai multe controale si in caz ,daca au o baza legala, sa retina talonul de circulatie a microbuzului care este prins cu cetateni peste capacitatea locurilor din microbuz dar…..inchidem ochii si mergem mai departe,fapt concret,32 de persoane intr-un microbuz de 16 locuri,este oprit de politie,se numara pasageri,amenda si de atunci tot acel microbuz de 20 de ani vechime care are nenumerate defectiuni si mergem mai departe.
View CommentDa alexandru ai dreptate si de cele mai multe orisumtem lasati in statie.ar fi bine sa luati masuri
View CommentO solutie ar fi sa sesizezi OPC, nu patronul!Sa iei oameni peste capacitatea mijlocului de transport e abatrere graava prin punerea in pericol a acestora si la trei amenzi su pierderea licentei se linistesc. Pai, acest M… T…. care ii apara in aceasta situatie DOVEDESTE ca nu are ce cauta in functia pe care o are si ca ii acopra….
View CommentCe sa zic, e greu sa aproximezi un numar mai mare de calatori la orele de varf.Asta e ca si aia cu pana prostului cand ramai fara combustibil. Se intampla ca incepator, dar prost cu licenta e ceva, nu? Nu ar trebui sa facem toti scoala la gradinita!
View Comment