Celebrul deja activist Szolomajer Augustin a protestat astăzi, în stația de autobuz de la Burdea împotriva sensului giratoriu. Acesta a solicitat reintroducea sistemului de circulație rutieră pe baza semafoarelor. Din câte se pare, Szolomajer Augustin este nemulțumit de faptul că pietonii ar fi nevoiți să înconjoare intersecția zeci de metri pentru a putea traversa strada.
Acesta a fost întâmpinat de un echipaj al Inspectoratului Județean de Jandarmi, care mai apoi s-a retras când la fața locului a ajuns un echipaj al Poliției Locale pentru a vedea dacă Szolomajer are autorizație de protest. Reamintim că Szolomajer Augustin este persoana care a câștigat în instanță procesul pentru anularea taxei de mediu, pe care Consiliul Local Satu Mare o votase la mijlocul anului trecut.
Reamintim că majoritatea sătmărenilor au fost de acord cu sensul giratoriu, motiv pentru care Primăria municipiului Satu Mare a comandat un studiu pentru permanentizarea acestei soluții. Mai mult, urmează să fie construită în viitor și o pasarelă pietonală.
Orașul este pentru locuitori și nu pentru mașini, mai ales pentru camioanele ce tranzitează orașul. Sensul giratoriu a rezolvat doar parțial problema pentru că soluția oferită pentru pietoni nu este OK. Pentru șoferii care exultă din cauza utilității sensului giratoriu de la Burdea le propun o zi să circule pe jos și să traverseze pe la Biserica din George Boitor, pe Cloșca sau la clinica Caritas.Să vadă și ei cum e cu prioritatea când nu este semafor. Stai și 10 minute până oprește o mașină dar fii tare atent că de pe cealaltă bandă te poate călca. Succes.

View Comment