ANCHETĂ. Povestea penală cu ofițeri de poliție, infractori și judecători. Made în Satu Mare!
Legendele urbane din județul Satu Mare spuneau la începutul anilor 2000 că unii polițiști sunt mână în mână cu infractorii. Iar în horă au fost atrași – cu sau fără voia lor – și anumiți judecători. În lipsa unor probe concrete, la acea dată nimeni nu a avut curajul să vorbească public.
Dar peste ani totul a ieșit la suprafață, ca și uleiul deasupra apei. Judecătorii Tribunalului Satu Mare au confirmat – prin decizia din 25 octombrie 2017 – un astfel de caz: cel al ofițerului de poliție Adrian Bota, care a pus la cale o schemă complexă pentru a-l scăpa pe un personaj controversat din județul Satu Mare, condamnat pentru complicitate tâlhărie.
Povestea începe în urmă cu un deceniu
În anul 1997, prin sentința penală nr.111/07.07.1997, Tribunalul Satu Mare a dispus condamnarea unui infractor, la pedeapsa de un an și șase luni ani închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj, iar ulterior totul s-a transformat în infracțiunea de complicitate la tâlhărie, condamnându-l pe Mircea Condor la pedeapsa închisorii de șapte ani și șase luni, rămasă definitivă în anul 2001 (decizia nr.1681/28.03.2001 în dos.1922/1998).
Procurorii susțin că la începutul anului 2006 polițistul Adrian Bota i-ar fi promis lui Mircea Condor că îl poate scăpa de toate aceste probleme, iar în acest sens au fost contactați principalii martori care au stat la baza condamnării lui Condor. Aceștia și-au schimbat declarațiile, după niște scheme bine puse la punct, spun procurorii.
Judecătorii, băgați în schemă de Bota
Adrian Bota i-ar fi spus fratelui lui Mircea Condor că cererea de revizuire a sentinței sale penale, care l-a trimis după gratii, va fi repartizată judecătorului (…..) de la Tribunalul Satu Mare, ”asigurându-mă că acesta va admite cererea de revizuire, în schimbul acestui serviciu eu urmând să-i dau lui Bota o sumă de bani, fără să indice suma de bani. Bota Adrian mi-a precizat că va da acea sumă primită de la mine ”mai departe” – se arată în rechizitoriul procurorilor anti-corupție.
Prin încheierea nr. (…..)16.01.2007, în dosarul nr. (…..)/2006, Tribunalul Satu Mare a admis în principiu cererea de revizuire, dispunând totodată suspendarea executării hotărârii de condamnare a lui Mircea Condor, până la clarificarea cauzei privind noile declarații ale martorilor în primul dosat de complicitate la tâlhărie.
Banii, solicitați ca-n filmele cu mafioți
Potrivit rechizitoriului DNA, Mircea Condor și Adrian Bota s-au întâlnit în mai 2017 într-un bar din Satu Mare. Ocazie cu care inculpatul i-a cerut denunțătorului să urce într-un autoturism marca Mercedes de culoare neagră, după care cei doi s-au plimbat cu mașina.
În tot acest timp, Adrian Bota ar fi dat muzica în mașină la maxim și i-a comunicat că el și-a respectat partea din înțelegere, în sensul că a luat declarații în mod favorabil lui Mircea Condor, iar în baza acelor declarații, judecătorul (…..) a dat acea soluție favorabilă de suspendare a mandatului.
Cu aceeași ocazie, Bota i-a spus denunțătorului că are trecere la judecător și că va putea să ”rezolve” în continuare cu acesta, în sensul că magistratul să pronunțe o hotărâre de achitare, însă pentru acest lucru, va trebui ca acesta să-i dea personal inculpatului suma de 30.000 euro, pe care inculpatul o va da mai departe judecătorului.
Iar, Condor a plătit, evident. Cu terenuri, pe care Adrian Bota le-a ”preluat” prin intermediari. Respectiv o angajată a Primăriei Satu Mare și un pensionar cu un venit infim.
Totul s-a năruit în 2011
Scenariul lui Adrian Bota s-a năruit în iulie 2011, când Curtea de Apel Oradea a admis recursul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare și a dispus respingerea cererii de revizuire în fond.
”Înainte de de pronunțarea hotărârii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, Bota l-a liniștit din nou pe inculpat că ”totul va fi bine”, în sensul că oricum s-a prescris executarea pedepsei, dar ca o măsură de siguranță i-a recomandat să plece în străinătate pentru a aștepta hotărârea finală. Imediat după pronunțarea deciziei nr. (…..) 17.01.2012 a Înaltei Curte de Casație și Justiție, prin care s-a respins recursul formulat de denunțător, acesta din urmă s-a sustras executării pedepsei, plecând în străinătate aprox. 2 ani”, se arată în rechizitoriu.
Doar că Mircea Condor s-a reîntors în România pentru a-și executa pedeapsa, dar nu a uitat de Adrian Bota, căruia i-a făcut denunțul penal pe care i l-a promis. Iar Tribunalul Satu Mare l-a și condamnat – în primă instanță – la o pedeapsă de circa patru ani de închisoare. Decizie pe care Adrian Bota a atacat-o la Curtea de Apel Oradea.