Mort de beat, un bărbat a produs un accident pe calea ferată. O femeie a fost rănită
Polițiștii din cadrul Poliției oraș Livada au fost sesizați prin apelul de urgență 112, despre faptul că pe DN 1C, în localitatea Livada, la trecerea nivel cu calea ferată, a avut loc un accident rutier, soldat cu victime omenești. Totul s-a întâmplat astăzi, în jurul orei 00.10.
Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, de 59 de ani, din Maramureș, în timp ce conducea un autovehicul pe fondul nepăstrării distanței în mers a intrat în coliziune cu o semiremorcă tractată de o autoutilitară.
În urma impactului a rezultat rănirea ușoară a unei femei, de 58 de ani, din municipiul Baia Mare, pasageră în autovehicul, care a fost transportată la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Din verificările efectuate la fața locului s-a constatat faptul că autovehiculul nu avea aplicate plăcuțe de înmatriculare, acesta nefiind înmatriculat. Iar în urma testării cu aparatul alcooltest, a reieșit o concentrație de 0,79mg/l alcool pur în aerul expirat la conducătorul autovehiculului, căruia i s-au recoltat probe biologice. Rezultatul testării conducătorului autoutilitarei a fost negativ.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice.