Asta da! Fată, de doar 16 ani, prinsă la volanul unei mașini. Acum are dosar penal
O minoră, de doar 16 ani, a fost ”premiată” cu un dosar penal de polițiști după ce a fost prinsă la volanul unei mașini, cu toate că nu avea acest drept.
Concret, duminică, 5 noiembrie a.c., în jurul orei 21.50, polițiști din cadrul Secției Poliție Rurală Beltiug și Poliție oraș Ardud, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au depistat pe raza localității Socond o tânără, de 16 ani, din localitatea Rătești, care se afla la volanul unui autoturism fără a poseda permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.