Povestea penală a Poliției Satu Mare. Lista ofițerilor condamnați pentru corupție și abuz
În istoria recentă a Inspectoratului Județean de Poliție există o componentă penală. Foști șefi de servicii și chiar un șef al Inspectoratului Județean de Poliție au fost condamnați penal de către instanțele judecătorești.
Ioan Puți, acuzat că ”fraterniza” cu contrabandiștii
Ioan Puți, fost ofițer în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție, a fost acuzat de procurorii DNA că a sprijinit o veritabilă rețea de contrabandiști, fiind condamnat la peste cinci ani de închisoare pentru faptele sale. Dar a fost eliberat în acest an din Penitenciarul Satu Mare.
“Nu este nimic adevărat. Totul mi-a fost înscenat”, s-a mulțumit să spună Ioan Puți.
Șeful de la ”Urmăriți General” și șefii contrabandei
Sebastian Morar, fost șef al Compartimentului Urmăriți General de poliție judiciară în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Satu Mare, a fost acuzat că a sprijinit gruparea contrabandiştilor, coordonată de Viorel Moldovan, care a fost anihiliată în urma unei ample operaţiuni organizate de Direcția Națională Anticorupție în martie 2009.
Potrivit unei sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Oradea, în anul 2011 ofiţerul de poliţie Sebastian Morar a fost condamnat la cinci ani şi şase luni de închisoare.
Mită de la lumea interlopă
Tribunalul Satu Mare a pronunţat miercuri sentinţa în dosarul în care poliţistul Adrian Bota a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită în formă continuată, trafic de influență în formă continuată şi spălare de bani. Tribunalul Satu Mare l-a condamnat pe poliţistul Bota la patru ani şi şase luni de închisoare cu executare şi confiscarea a 180.000 euro.
Sentinţa Tribunalului Satu Mare nu este definitivă, ea putând fi atacată atât de către cei doi inculpaţi cât şi de către procurorii anticorupţie.
Șef de Inspectorat, condamnat penal
Fostul șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Satu Mare, Liviu Tăut, a fost condamnat la trei ani închisoare cu suspendare pentru trafic de influenții de către magistrații Curții de apel Oradea.
Un alt ofițer de poliție din Satu Mare anchetat în același dosar, Ioan Șaitoș, a fost condamnat tot la trei ani de închisoare cu suspendare.
Aceștia au fost condamnați în baza unui dosar instrumentat de procurorii sătmăreni de dare și luare de mită precum și de trafic de influență. În perioada 2013 – 2014, inculpatul Tăut Ioan Liviu, în calitate de inspector şef adjunct al IPJ Satu Mare, a pretins şi primit mai multe bunuri şi beneficii materiale de la inculpatul Tarr Atila Csongor, administrator al unei societăţi comerciale, pentru a-l ajuta pe acesta din urmă să obţină o soluţie favorabilă într-un dosar penal de evaziune fiscală (privind două societăţi administrate de acesta şi de soţia lui), ce era instrumentat de inculpatul Şaitoş Ioan.
Agent acuzat că ar fi traficant de droguri
Cristian Pastor, polițistul din Satu Mare, reținut pentru trafic de droguri, lucrează în cadrul Biroului Judiciar al Poliției muncipiului Satu Mare. Agentul a fost vizat de o percheziție și a fost dus la audieri de procurorii Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT).
Perchezițiile efectuate de către polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Satu Mare au vizat destructurarea a două grupări specializate în trafic și consum ilicit de droguri. Potrivit anchetatorilor, traficanții acționau în Satu Mare, Sălaj și Maramureș. Cu ocazia descinderilor au fost descoperite mai multe cantități de substanțe psihoactive, materiale vegetale, precum și ustensilele de preparat, porţionat și cântărit droguri.
Un polițist ”măsluia” dosarele penale
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Oradea au dispus anchetarea lui MAN COSMIN VASILE, agent de poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită, trafic de influență.
Procurorii DNA spun că în perioada aprilie-decembrie 2016, inculpatul Man Cosmin Vasile, în calitate de agent de poliție în cadrul Secției de Poliție Rurală Satu Mare, a pretins de la o persoană cercetată într-un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „amenințare” (martor în cauză) să achite contravaloarea unui teren de 1.400 mp cu o valoare de circulație de aproximativ 28.000-56.000 de euro, ce urma să fie achiziționat de polițist în perioada imediat următoare.
În schimb, inculpatul Man Cosmin Vasile l-a asigurat pe martor că, în schimbul terenului, va întocmi cu celeritate un referat cu propunere de clasare a cauzei în care acesta din urmă era cercetat.
Nota redacției: Din informațiile pe care le deținem, mai urmează și alte cazuri de răsunet.
Ho! Oprti-va ca insirati tati militienii di SM, si ramane numai Pistruiatu necorupt, si s-ar putea s-l activati, nicio problema, doar ca atunci va trebui sa-l faceti CH(A)ESTOR!!!
View Comment