Imagini tragi-comice surprinse în cazul alarmei cu un pachet suspect în centrul municipiului Satu Mare. Luptătorii Serviciului de Acțiuni Speciale și jandarmii au închis zona, iar cei de la Serviciul Pirotehnic al Serviciului Român de Informații au încercat să intervină.
Doar că, la un moment dat, apare un bărbat de circa 40 de ani, care ridică efectiv geamantanul și îl scutură sub ochii geniștilor, care se dau ușor mai în spate în fața acestui gest debordant și aparent inconștient.
Din câte se pare, individul era și proprietarul geamantanului și a crezut de cuviință să fie cât mai convingător, așa că a dat și cu geamantanul de pământ.
interesanta treaba. Nimeni nu lasa geanta afara in strada si intra undeva numai daca are vreo intentie. Oricum il felicit pe acel cetatean care a sunat la 112 chiar daca pana la urma din fericire a fost alarma falsa. dar putea sa nu fie. sau putea sa fie uitata de cineva, ceea ce se mai intampla. Sper sa nu-l sanctioneze.

View Comment