Patronii și sindicatele din Satu Mare, la cuțite! Fabrici în pericol de a-și închide porțile
Reprezentanții sindicatelor din județul Satu Mare și reprezentanții patronatelor par să nu aibă nicio șansă să ajungă la masa negocierilor. Sindicaliștii îi acuză pe patroni că împiedica înființarea sindicatelor în cadrul unor fabrici, tocmai pentru care angajații să nu își poată cere drepturile într-un cadru legal, instituționalizat.
“Existenţa unei federaţii, a unui sindicat se bazează pe încheirea unui contract colectiv de muncă. În momentul în care nu putem obliga încheierea acestui contract, patronatele nu vor avea nici un interes în acest sens” a declarat Sorin Faur, președintele Cartel Alfa Satu Mare.
Reprezentanții patronatelor susțin că ei ar dori cel mai mult binele angajaților.
”Nu mi se pare normal ca un patronat să aibă între condiţiile de recunoaştere a reprezentativităţii participarea la negocierile colective. În condiţiile actuale de criză acută a forţei de muncă, pot să vă asigur că nimeni nu doreşte mai mult binele angajaţilor decât patronii, pentru că altfel fără oameni, nici o afacere nu se poate dezvolta”, a spus reprezentantul patronatelor.
Interesant este faptul că ”binele angajaților” și lipsa sindicatelor nu merg mână în mână. În aceste condiții, nici nu este de mirare că unii muncitori preferă să rămână șomeri decât să muncească, iar unele fabrici riscă să își închidă porțile.
Prezent la Satu Mare, ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea, a spus că statul nu poate să intervină prea mult, respectiv patronatele și sindicatele trebuie să ajungă la un numitor comun.
“Toate recomandările care există în legislaţia europeană spun că statul trebuie să asigure negocierea, dar părţile sunt cele care într-un final se înţeleg pe ceea ce negociază şi încheie contractele colective de muncă”, a spus ministrul Gabriel Petrea.