Pe strada Botizului din municipiul Satu Mare, la intersecția cu strada Florilor (în zona Liceului Economic), a dispărut un părculeț, în care se aflau câțiva copaci, respectiv un gard viu. Locuitorii zonei îl numeau părculeț, pentru că era oaza de verdeață și umbră de care se puteau bucura pe timp de vară.
Doar că acei copaci au căzut sub drujba unor dezvoltatori imobiliari. Reporterii PresaSM au stat de vorbă cu reprezentanții dezvoltatorului care au precizat că au toate avizele legale. Și culmea, chiar le au. Sunt acoperiți întru totul.
Dar cum a fost posibil să se ajungă în această situație implică multe autorități și ridică multe semne de întrebare. De la Comisia de reconstituire a dreptului de proprietate din cadrul Primăriei Satu Mare, care a RETROCEDAT spațiul verde al cartierului către fostul proprietar, și până la cei care trebuiau să vegheze la conservarea spațiilor verzi. De la Agenția pentru Protecția Mediului și până la serviciile specializate din cadrul Primăriei Satu Mare.
Fotografiile de mai jos au fost realizate înainte de ”Dezvoltare”
Iată cum, sub un aspect perfect legal, se poate defrișa un părculeț întreg. Iar oamenii care locuiesc în zonă, în pofida tuturor plângerilor făcute, se vor ”bucura” de pereți de beton, în loc de ”pereți” verzi.
Daca o sa faceti cateva investigatii veti descoperi surpriza catre cine s-a retrocedat acest teren !!Apropo’,aveti dreptul legal sa cereti informatii de la primarie !!
Plus au mai tăiat mulți copaci pt sensul giratoriu de la noul Kaufland si primaria aproba proiecte peste proiecte bineinteles singura explicație este ca primeste o mulțime de bani mai ales ca si plan urbanistic de la noul sens giratoriu care soseaua va trece prin fata grâului la 2 metri.
Cine a aprobat nerespectarea aliniamentului? Acelasi „arhitect al orasului” care a respins proiecte de bun simt pentru mai putin? Clar, unii sunt mai egali decat altii in fata legii!
Tot in aceste zile se astupă și lacul Pescăruș cu moloz și pământ. In PUG apare ca luciu de apă și nu știu de vre-un PUZ aprobat, care să fi mosificat regimul. Ae fi interesant de aflat cine este in spatele lucrarilor?
Vă tot legați de faptul că dispare un „părculeț”, dar nu intrați în curtea din spatele acestor blocuri să vedeți cum terenul de joacă și fostul părculeț au fost invadate de mașinile locatarilor! Până și trotuarul străzii Vlad Țepeș este ocupat, ilegal, de mașinile locatarilor din blocuri!
Să vedem câte locuri de parcare va crea „investitorul” pentru noua clădire!
Daca o sa faceti cateva investigatii veti descoperi surpriza catre cine s-a retrocedat acest teren !!Apropo’,aveti dreptul legal sa cereti informatii de la primarie !!
View CommentPlus au mai tăiat mulți copaci pt sensul giratoriu de la noul Kaufland si primaria aproba proiecte peste proiecte bineinteles singura explicație este ca primeste o mulțime de bani mai ales ca si plan urbanistic de la noul sens giratoriu care soseaua va trece prin fata grâului la 2 metri.
View CommentCine a aprobat nerespectarea aliniamentului? Acelasi „arhitect al orasului” care a respins proiecte de bun simt pentru mai putin? Clar, unii sunt mai egali decat altii in fata legii!
View CommentTot in aceste zile se astupă și lacul Pescăruș cu moloz și pământ. In PUG apare ca luciu de apă și nu știu de vre-un PUZ aprobat, care să fi mosificat regimul. Ae fi interesant de aflat cine este in spatele lucrarilor?
View CommentVă tot legați de faptul că dispare un „părculeț”, dar nu intrați în curtea din spatele acestor blocuri să vedeți cum terenul de joacă și fostul părculeț au fost invadate de mașinile locatarilor! Până și trotuarul străzii Vlad Țepeș este ocupat, ilegal, de mașinile locatarilor din blocuri!
View CommentSă vedem câte locuri de parcare va crea „investitorul” pentru noua clădire!