E oficial! Lidl se deschide în această săptămână. Primăria amenință cu amenzi
Supermarket-ul LIDL, finalizat pe Drumului Careiului, se va inaugura joi, 12 octombrie 2017. Și asta în pofida avertismentelor venite din partea conducerii Primăriei Satu Mare, care au părecizat că nu vor elibera autorizația de funcționare decât în momentul în care sensul giratoriu va fi gata. Mai mult, administrația locală va sancționa investitorul în cazul în care nu va respecta această poziție. Iar investitorul pare dispus să plătească acele amenzi.
“Din 12 octombrie, deschidem uşile noului nostru magazin de pe Bulevardul Lalelei nr.2, unde vă aşteptăm în fiecare zi cu o varietate largă de produse de calitate, la cel mai bun preţ”, este anunțul făcut de Lidl.
Mai mult, cei de la Lidl anunță chiar reduceri importante în primele zizle, la toate produsele.
”Pentru a sărbători deschiderea noului magazin LIDL din oraş, în ziua inaugurării acestuia, v-am pregătit reduceri de peste 20% la articolele nealimentare, dar şi la cele alimentare, precum mezelurile, lactatele, dulciurile şi altele”, mai susțin cei de la Lidl.
”Noi ne menținem poziția inițială, de a nu da autorizația de funcționare până când nu e gata sensul”, a spus administratorul public Maskulik Csaba.
Reamintim că primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor, și administratorul public Maskulik Csaba au precizat că magazinul Lidl nu va primi autorizația de funcționare până când nu va finaliza lucrările la sensul giratoriu de la Crinul.
”Este una dintre cele mai vitale intersecții din municipiu. Nu o să dăm autorizația de funcționare până când nu vor termina sensul. Dacă dăm drumul acum se va crea haos”, a spus Kereskenyi.
Maskulik Csaba a declarat că vina aparține constructorului, care deși s-a angajat să înceapă lucrările în 1 iulie, le-a început doar în 9 august. De asemenea, nu s-a respectat termenul de finalizare, respectiv 15 septembrie.
”Dacă condiționăm acordarea autorizației de funcționare, măcar așa o să avem o garanție că se vor apuca de treabă și că vor termina cât mai repede lucrările”, a mai spus primarul Kereskenyi.
Lucrările la magazin au fost finalizate și recepționate în data de 28 septembrie. Suprafața carosabilă și pietonală a parcării va fi de 5.436 metri pătrați, iar suprafața de spații verzi amenajate este de 1.970 metri pătrați. De asemenea, vor fi 129 de locuri de parcare, printre care două locuri de parcare de tip “mamă și copil” și două locuri pentru persoane cu deficiență locomotorie.