De ce NU au PARTICIPAT Gabor Kereskenyi și Adrian Ștef la DEZBATEREA de la DIGI 24?! Întrebări dificile?!
La dezbatere electorală națională organizată de Digi 24, în studiourile de la Oradea, din cei zece candidați pentru Primăria Satu Mare s-au prezentat doar opt. Respectiv Dorel Coica de la PSD, Adrian Cozma – PNL, Nicolae Ciorbă – PND, Ioan Opriș – UNPR, Adelin Ghiarfaș – PNȚCD, Csaki Csongor – PMP, Vasile Deac – PPU-SL și candidatul independent Horea Anderco.
Interesant este faptul că toți cei zece candidați și-au anunțat prezența în prealabil.
Deputatul UDMR Kereskenyi Gabor și-a motivat absența prin faptul că trebuia să fie prezent în Camera Deputaților, pentru a-l susține pe Varga Attila pentru postul de judecător la Curtea Constituțională a României. Gabor Kereskenyi a ținut să transmită faptul că nu ar avea niciun dosar la Direcția Națională Anticorupție și că a făcut parte doar dintr-un singur partid.
În schimb, Adrian Ștef nu a putut fi contactat telefonic pentru a-și motiva absența. Nici moderatorul emisiunii – Radu Maxim – nu a explicat absența lui Adrian Ștef.
Întrebările standard nu le-au creat probleme deosebite candidaților prezenți. Cele trei întrebări au fost: Dacă au dosar la DNA? Ce vor face în cazul în care vor fi aleși primari și vor avea probleme cu legea? Din câte partide au făcut parte până acum?
Toți cei opt candidați au răspuns: NU! Adică nu au probleme cu DNA! Suntem curioși ce ar fi răspuns Kereskenyi Gabor și Adrian Ștef.