FOTO. Judecătorii, nemiloși cu șoferul care a spulberat o familie la Certeze. Direct după gratii
Inspectoratul Județean de Poliție Satu Mare informează că judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Negrești-Oaș a fost de acord cu propunerea de arestare preventivă a procurorilor, în cazul bărbatului, de 64 de ani, din Certeze, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătamare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice. Concret, Judecatoria Negrești Oaș a emis față de acesta un mandat de arestare preventivă, pe o durată de 30 de zile.
Reamintim că în cursul zilei de astăzi, în jurul orei 17.15, Inspectoratul de Poliție al Județului Satu Mare a fost sesizat despre producerea unui accident rutier pe DN 19, raza comunei Certeze. După efectuarea cercetării la fața locului, echipa de cercetare a stabilit faptul că un conducător auto de 64 de ani din Certeze, conducând un autoturism înmatriculat în străinătate, pe fondul conducerii cu viteză excesivă, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe acostamentul părții carosabile al direcției sale de mers, acroșând o persoană de sex feminin, în vârstă de 23 de ani din localitate, care, în calitate de pieton, se deplasa însoțită de doi minori, unul în vârstă de 7 luni, aflat într-un cărucior, iar celălalt de 4 ani.
În urma impactului toate cele trei victime au fost transportate la Spitalul Orășenesc din localitate, unde, cu toate eforturile depuse de medici, minorul în vârstă de 7 luni a decedat. Celălalt copil se află în continuare internat în stare gravă, mama fiind și ea rănită ușor.
Cel de la volan a refuzat testarea alcoolscop, motiv pentru care a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii eventualei alcoolemii, iar în funcție de rezultatul acestora, coroborat cu celelalte probe administrate în cauză sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Negrești Oaș, se vor dispune măsuri legale.