FOTO. Polițiștii l-au prins pe șoferul care a accidentat un biciclist și a fugit ca un laș
Un conducător auto de 54 de ani, din Satu Mare, a fost reținut pentru 24 de ore în cursul zilei de astăzi, pentru infracțiuni comise la regimul circulației pe drumurile publice.
Accidentul rutier în care a fost implicat cel în cauză a fost sesizat poliției în ziua de 29 septembrie a.c. în jurul orei 20.20 și a constat în faptul că pe fondul nepăstrării unei distante laterala suficiente, autoturismul condus de acesta, pe timpul depășirii, a acroșat un biciclist de 29 de ani din Satu Mare, care circula cu bicicleta, în aceeași direcție de mers pe Bulevardul Lucian Blaga. După impact, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de politie, iar victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.
Verificările ulterioare intreprinse de polițiștii Biroului Rutier Satu Mare au dus la identificarea și prinderea bărbatului de 54 de ani, din Satu Mare, care se afla la volanul vehiculului implicat în eveniment.
În baza probatoriului administrat, șoferului i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului și a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat magistraților cu propunere de luare a unor măsuri preventive