ANCHETĂ. Cazul morții lui Csaki Ferenc. Mortul e de ”vină”, spune Colegiul Medicilor
Reporterii PresaSM.ro au intrat în posesia deciziei Colegiului Medicilor în cazul morții tânărului sătmărean Csaki Ferenc în data de 28.11.2016. Este vorba despre cazul care a generat cel mai mare val de proteste al pacienților la Unitatea de Primire Urgențe.
Astfel, Colegiul Medicilor a concluzionat că medicii nu au nicio vină, precizând că rănile grave s-ar fi produs la domiciliul victimei, după ”externare”.
Apropiații lui Csaki Ferenc au uriașe semne de întrebare, dezvăluite pentru PresaSM.ro, iar familia va contesta acest raport la forul superior al Colegiului Medicilor.
Colegiul Medicilor s-a autosesizat
Colegiul Medicilor Satu Mare s-a autosesizat ”În urma informațiilor apărute în mass media cu privire la decesul pacientului Csaki Ferencz din data de 28.11.2016 la Spitalul Judetean de Urgență Satu Mare”.
Colegiul Medicilor a încercat să refacă filmul evenimentelor, concluzionând că Csaki Ferenc ar fi fost beat și recalcitrant. Fapt contrazis de către apropiați.
”Numitul Csaki Ferencz a fost transportat la U.P.U Satu Mare la data de 20.11.2016 la orele 3:46 de către un echipaj al S.A.J. Acesta a fost găsit întins pe jos lângă bicicleta sa emanând miros puternic de alcool. Pacientul era agitat și a folosit cuvinte injurioase la adresa personalului medical. Asistentul de la triaj (…) a încadrat cazul cod galben de urgență, mai apoi însoțind pacientul în zona de tratament. Pacientul a fost preluat de către medicul de gardă (…) de la urgențe minore, deoarece medicii de la urgență majoră erau angrenați în gestionarea unor cazuri critice. Medicul de gardă care a preluat pacientul declară în fața Comisei de Jurisdicție faptul că acesta avea un comportament violent și emana halenă etanolică. Acesta fapt este confirmat și de către asistentele medicale în data de 28.03.2017”, susține Colegiul Medicilor.
UPU: ”A părăsit spitalul din proprie inițiativă”
Conducerea Unității de Primire Urgență susține că Csaki Ferenc a părăsit spitalul pe proprie răspundere.
”Din adresa înaintată de către d-na dr. Moldovan Adriana, medic primar medicină de urgență, medic șef UPU —SMURD, reiese faptul că starea pacientului s-a ameliorat până dimineață, când acesta a părăsit UPU Satu Mare din proprie inițiativă, însoțit de mamă și soție, fără să anunte personalul UPU”, se arată în raportul Colegiului Medicilor.
Readus a doua zi la Urgențe în stare critică
Sursa citată mai arată că Csaki Ferenc ar fi ajuns la UPU a doua zi, în stare critică.
”A doua zi, 21.11.2016, la orele 17:04, numitul Csaki Ferencz a fost readus la UPU Satu Mare, acesta prezentând convulsii, agitație precum și mișcări spontane de rotație externă la nivelul membrelor superioare. În urma examinării CT se constata leziuni severe de trunchi cerebral și se ia legătura cu Clinica de Neurichirurgie Cluj Napoca. Aceștia recomandă tratament conservator medicamentos. La orele 20.00, cazul este preluat de către (…), medic specialist medicină de urgență, care era de serviciu la urgențe majore. Ulterior, pacientul este transferat la secția ATI. Pacientul decedează în data de 28.11.2016, orele 6:40”, se arată în decizia Colegiului Medicilor.
Concluzia: mortul e de vină
Concluzia Colegiului Medicilor este una cât se poate de clară. Decesul nu a survenit din cauza unui presupus malpraxis, ci a unui presupus accident care s-ar fi produs a doua zi, la domiciliul victimei. ”Decesul pacientul s-a produs după traumatismul cranian produs la domiciliu în data de 21.11.2016, pacientul suferind leziuni incompatibile cu viața”, este concluzia medicilor.
Semne mari de întrebare
Apropiații lui Csaki Ferenc au mari semne de întrebare vizavi de această concluzie a raportului medicilor, pe care se pare că familia a decis să o conteste. Apropiații susțin – pentru PresaSM.ro – că raportul a fost finalizat în nouă luni, nu în șase cum ar fi legal.
De asemenea, un martor ar fi precizat că la ”externarea” lui Csaki Ferenc, acesta nu ar mirosit a alcool. În schimb, martorul a declarat că Csaki Ferenc nu se putea ține pe picioare și nu ar fi fost coerent nici la câteva ore de la prima internare. În aceste condiții, apropiații nu își însușesc raportul Colegiului Medicilor.