Accident rutier cu victimă în municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat în jurul orei 10.30, pe Aleea Neajlov. Din câte se pare şoferul unui autoturism Dacia, care circula încerca să intre de pe drumul cu prioritate pe o stradă secundară nu ar fi acordat prioritate unui autoturism Volkswagen.
În urma impactului, o tânără, aflată în taximetru, s-a rănit la cap. La fața locului a ajuns în scurt timp o ambulanță care, după ce i-a acordat tinerei primul ajutor, a transportat-o la Unitatea de Primire Urgențe pentru investigații medicale suplimentare.
Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs accidentul. Dacă femeia va avea nevoie de îngrijiri medicale intraspitalicești, în cauză se va deschide un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. În caz contrar, accidentul va rămâne unul cu pagube materiale.